Deznodământ anticipat - CSM Oradea - Concordia Chiajna 81-53
Cu un lot schimbat „din temelii" (în vară au fost achiziţionaţi „stranierii" Radovan Markovic, Vujadin Subotic şi Sean Denison şi internaţionalii români Titus Nicoară şi Daniel Popescu), echipa orădeană, medaliata cu bronz a precedentei ediţii a Ligii Naţionale, a „defilat" în faţa echipei ilfovene, nou-promovată în primul eşalon, controlând jocul de la început şi până la sfârşit.
Antrenorul CSM-ului, Cristi Achim a început meciul în formula William Franklin, Daniel Dillon, Vujadin Subotic, Titus Nicoară şi Sean Denison, iar jucătorii gazdă au făcut „legea" şi au câştigat primul „sfert" cu 19-8. Pe fondul relaxării gazdelor, Concordia a echilibrat disputa, reuşind chiar să câştige la limită „sfertul" secund (19-20). Astfel, la jumătatea partidei CSM conducea cu 38-28.
După pauză, orădenii au fost un „taifun", au câştigat „sfertul" al treilea cu 29-4 şi au condus cu 10 minute înaintea finalului jocului cu 67-32. Apoi, din nou s-au relaxat, prilejuindu-le oaspeţilor să câştige ultimul „sfert" (14-21), la final CSM Oradea impunându-se cu 81-53.
CSM: Comagic 4 puncte, Markovic 6 (2x3), Paşca 1, Popescu, Dillon 20, Subotic 9, Nicoară 13 (1x3), Denison 9, Ţibîrnă 7, Franklin 12 (2x3). Antrenor: Cristian Achim.
Concordia: Ştefan 10 (2x3), Petrovic, Vuletic 6, Petica, Fekete 9, Janjusevic 7, Knezevic 8, Stăncuţ 1, Miceta 12. Antrenor: Vladimir Lucic.
La acest meci, CSM Oradea l-a invitat pe antrenorul Emerich Jenei să efectueze primul angajament, acesta urmărind restul partidei din tribună. De asemenea, la meciul cu Concordia Chiajna, spectatorii au văzut pentru prima dată noua tabelă de marcaj a sălii „Antonio Alexe", care corespunde normelor FIBA Europe.
Celelalte rezultate din turul fazei inaugurale din Cupa României: Steaua Bucureşti - BC Timişoara 65-74, Timba Timişoara - Asesoft Ploieşti 86-108, Atlassib Sibiu - BCM Tg. Mureş 84-78 şi SCM „U" Craiova - „U" Mobitelco Cluj-Napoca 82-78. Partida Gaz Metan Mediaş - Energia Rovinari s-a disputat aseară, după închiderea ediţiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.