La prima sa participare în Cupa Intertoto, FC Vaslui are ca obiectiv accederea pe tabloul Cupei UEFA. Pentru a intra în turul II preliminar al acestei competiţii, echipa moldavă trebuie să depăşească turul III al Cupei Intertoto, meciurile acestei faze fiind considerate finalele competiţiei.
Deşi a sperat în obţinerea unui rezultat pozitiv în Azerbaidjan, în prima manşă a dublei cu Neftci Baku, echipa pregătită de Viorel Hizo a trebuit să se recunoască învinsă, gazdele impunându-se cu 2-1 (1-1). Deşi a pierdut la limită, FC Vaslui are şanse de calificare, mai ales că returul se va disputa la finalul săptămânii, în România.


Încurajaţi de 30.000 de suporteri, jucătorii de la Neftci au deschis scorul în minutul 27, dar avantajul lor a fost anulat după doar două minute, bulgarul Genchev trimiţând o "torpilă" de la circa 30 m, balonul oprindu-se în vinclul porţii adverse.
În repriza secundă, FC Vaslui putea prelua conducerea, dar Ljubinkovic şi Burdujan au "ţintit" barele porţii adverse. În minutul 69, Bălace a fost eliminat pentru primirea celui de-al doilea cartonaş galben. Gazdele au profitat de avantajul omului în plus şi au marcat golul victoriei în minutul 84.

Neftci Baku - FC Vaslui 2-1 (1-1)

Marcatori: Herasimyuk 27, Sadigov 84 / Genchev 29
Neftci: Micovic - Allahverdiyev, Kruglov, R. Sadygov, Chertoganov (82 Abisov) - Adamia, Dafcev (70 Chelidze), F. Sadzgov, Herasimyuk - Bayramov (70 Tagizade), Olefir. Antrenor: Anatoli Demianenko.
FC Vaslui: Kuciak - Buhuş, Cânu, Dănuţ Munteanu, Bălace - Ljubinkovic, Genchev, N'Doye, Aliuţă (65 Gheorghiu) - Temwanjera (86 N. Jovanovic), Burdujan (70 Markovic). Antrenor: Viorel Hizo.
Cartonaş roşu: Bălace (FC Vaslui) - min. 69, pentru cumul de cartonaşe galbene.
Arbitru de centru: Igor Egorov (Rusia).


Marica & Co. au pierdut în Rusia

Iată rezultatele şi marcatorii celorlalte partide disputate sâmbătă în prima manşă a turului III din Cupa Intertoto:
Elfsborg (Suedia) - FK Riga (Letonia) 1-0
Marcator: Avdic 16
Saturn Moscova (Rusia) - VfB Stuttgart (Germania) 1-0
Marcator: Kiricenko 3
Grasshoppers Zürich (Elveţia) - Burgas (Bulgaria) 3-0
Marcatori: Salatic 21, Zarate 41, Sabanovic 79
Sturm Graz (Austria) - Honved Budapesta (Ungaria) 0-0
Hapoel Bnei Sachnin (Israel) - La Coruna (Spania) 1-2
Marcatori: Genaim 59 / Lafita 54, Riki 57
Rennes (Franţa) - Tavria Simferopol (Ucraina) 1-0
Marcator: Fanni 90
Breda (Olanda) - Rosenborg Trondheim (Norvegia) 1-0
Marcator: Amoah 19
Odense (Danemarca) - Aston Villa (Anglia) 2-2
Marcatori: Sidwell 25 - autogol, Christensen 90 / Carew 7, M. Laursen 76
Partidele Panionios (Grecia) - Napoli (Italia) şi Sivaspor (Turcia) - Braga (Portugalia).
Manşa secundă a acestor jocuri va avea loc în 26-27 iulie.