Derby-ul rundei se joacă la Uileac
Prima etapă a returului Ligii a IV-a Team Sport programează o serie de partide interesante, capul de afiş fiind duelul dintre Poiana Budureasa, ocupanta locul 7 şi liderul Tricolorul Alparea, pogramat mâine.
Meciul nu se va juca la Budureasa, ci la Uileacul de Beiuş, deoarece terenul de pe „Secături" este impracticabil (acoperit cu porţiuni de gheaţă rămase în urma eforturilor de curăţare a suprafeţei de joc). Principalele urmăritoare ale liderului, Crişul Sîntandrei şi Kinder Paleu-Cetariu vor evolua tot în deplasare. Ocupanta locului secund, Crişul, are meci dificil la Salonta, acolo unde formaţia locală Liberty va alinia o echipă bazată pe juniorii republicani A, aceştia din urmă având încă o săptămână de vacanţă până la debutul returului campionatului naţional. Kinder Paleu are un meci aparent uşor pe terenul „lanternei" Viitorul Popeşti. Interesante se anunţă duelurile dintre Mădăras şi Borş, respectiv Luceafărul II şi Cetatea Biharia.
Programul etapei a 16-a:
Mâine
ora 13.00, juniorii, 11.00, seniorii: Crişul Aleşd - Locadin Ţeţchea
ora 14-12: Poiana Budureasa - Tricolorul Alparea (la Uileacul de Beiuş)
ora 16-14: CSC Sînmartin Mădăras - Viitorul Borş
Duminică
ora 16-14: CF Liberty - Crişul Sîntandrei
ora 16-14: Luceafărul II Felix - Cetatea Biharia (teren sintetic, Baza Sportivă Tineretului)
ora 14-16: Viitorul Popeşti - Kinder Junior Paleu (la Voivozi)
ora 14-16: Biharea Vaşcău - Victoria Avram Iancu
ora 14-16: Stăruinţa Săcueni - CSO Ştei
În clasament: 1. Alparea 32 puncte (golaveraj 56-18), 2. Sântandrei 32 (53-19), 3. Paleu 31, 4. Avram Iancu 27, 5. Aleşd 27, 6. Luceafărul II 27, 7. Budureasa 24, 8. Borş 20.



Sa recunoastem ca PALEU-CETARIU au o echipa buna cu multe valori si conditi bune pentru o echipa de Div.C,deci AJF trebuie sa urmareasca ARBITRAJUL sa nu degenereze pentru niste interese de care fotbalul bihorean nu are nevoie;sa te trezesti ca la baraj ajunge echipa care nu vrea sa promoveze si nu are cu ce sa-o tina in C
Sa recunoastem ca PALEU-CETARIU au o echipa buna cu multe valori si conditi bune pentru o echipa de Div.C,deci AJF trebuie sa urmareasca ARBITRAJUL sanu degenereze pentru niste interese de care fotbalul bihorean nu are nevoie;sa te trezesti ca la baraj ajunge echipa care nu vrea sa promoveze si nu are cu ce sa-o tina in C