FC Bihor a început promiţător turneul zonal al juniorilor D, rezervaţi jucătorilor născuţi în 1997. Grupa pregătită de Călin Cheregi şi Lucian Ciocan a surclasat cu 4-0 (3-0) pe Real Sport Deva după un meci desfăşurat într-un singur sens. În prima partidă a competiţiei organizate de clubul orădean pe Stadionul "Iuliu Bodola", LPS Banatul Timişoara a dispus la limită (1-0) de FC Şcolar Reşiţa.

Impulsionaţi de o galerie alcătuită din părinţi, rude şi colegi mai mari, orădenii au pus presiune asupra modestului adversar încă din start şi după opt minute se aflau în avantaj, Buda trimiţând la colţul lung mingea respinsă în faţă de portarul devean (1-0). Mermeze (11) a dublat avantajul gazdelor după o cursă în care şi-a pierdut pe drum adversarii, încheiată cu un şut precis de la 12 metri, în diagonală (2-0). Scorul a luat proporţii în urma unor faze fixe. Lascău (22) a trimis mingea cu capul în poartă din preajma careul mic în urma unui corner (3-0), iar Keskeny (60) a finalizat tot cu capul din 4 metri după o lovitură liberă executată de Cacovean (4-0). Scorul putea fi şi mai mare, dar, mai ales în repriza secundă, gazdele s-au relaxat şi au irosit cu seninătate o sumedenie de ocazii în faţa unei echipe care nu s-a putut apropia de poarta lor.
La FC Bihor au jucat din primul minut I. Pop - Lascău, D. Costea, Iancu, Chiş, Buda, Cacovean, Cuc, Boka, Mermeze, I. Ban. Pe parcurs au mai evoluat Kamenski, Chişvasi, Mândrilă, Keskeny şi Csany.
Aseară s-au disputat partidele FC Şcolar Reşiţa - Real Deva şi FC Bihor - LPS Banatul Timişoara, turneul urmând să se încheie mâine cu întâlnirile LPS Banatul Timişoara - Real Sport Deva (ora 09.30) şi FC Bihor - FC Şcolar Reşiţa (ora 11.00).