Federaţia Română de Handbal (FRH) a stabilit, ieri, programul competiţional al Ligii Naţionale feminine şi a celei masculine pentru sezonul 2010-2011. Revenită în primul eşalon al handbalului masculin, în urma barajului câştigat cu "U" Craiova, echipa CSM Oradea va debuta pe teren propriu, urmând să primească vizita echipei Bucovina Suceava, echipă care a terminat ediţia trecută de campionat pe locul 6. Prima etapă a campionatului va avea loc în 4 septembrie.

Programul primei etape a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Oradea - Bucovina Suceava, Pandurii Energia Tg. Jiu - Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti - HCM Constanţa, "U" Transilvania Cluj-Napoca - CSM Bucureşti, HC Odorhei - UCM Reşiţa, Minaur Baia Mare - Ştiinţa Bacău, "Poli" Timişoara - CSM Satu Mare.
În etapa a II-a, CSM Oradea va juca tot acasă, în faţa echipei Pandurii Energia Tg. Jiu, formaţia gorjeană pregătită de Vasile Stângă, selecţionerul echipei naţionale, terminând pe treapta a treia a podiumului ediţia trecută de campionat. În etapa a III-a, orădenii vor întâlni în deplasare pe Dinamo Bucureşti, meciul urmând să se dispute la Braşov, deoarece Dinamo a fuzionat în această vară cu echipa braşoveană Rom Cri. În etapa a IV-a, orădenii vor reveni în faţa propriilor suporteri, urmând să primeşască vizita formaţiei "U" Transilvania.
Prezent la tragerea la sorşi şi la Adunarea Generală a FRH, directorul sportiv al CSM Oradea, Nicuşor Vaşadi ne-a declarat: "Vom avea un debut uinfernal de campionat. Sunt convins însă că ne vom descurca, dacă vom reuşi să închegăm un lot competitiv, cu jucătorii pe care îi avem în vedere."
În ceea ce priveşte lotul de jucători, CSM are până acum trei nume la capitolul "sosiri" şi alte trei la cel al "plecărilor". Astfel, achiziţiile certe ale echipei orădene sunt portarul Mircea Ionescu (35 de ani - UCM Reşiţa), Dan Ilieş (28 de ani - Steaua Bucureşti) şi Ştefan Birtalan (28 de ani - CSM Satu Mare). Jucător polivalent, Ilieş a fost caracterizat de Nicuşor Vaşadi ca fiind "un om de echipă, un apărător foarte bun". Ştefan Birtalan a fost unul dintre cei mai prolifici jucători ai ediţiei trecute de campionat, terminând pe locul 3 în clasamentul golgeterilor, cu 152 de goluri, după Bogdan Voica (Dinamo Bucureşti - 188 goluri) şi Alexandru Stamate (Minaur Baia Mare - 162 goluri). CSM Oradea negociază în continuare cu Andrei Cian (Steaua Bucureşti).
Echipa orădeană s-a despărţit în această vară de Munea, Mateiaş şi Oşvat, care au semnat cu CSM Satu Mare.