CSM Oradea - CSŞ Târgovişte 82-56 (21-11, 24-17, 16-7, 21-21) Pentru a risipi încă din start orice dubii în privinţa primei clasate la turneul final de promovare în Divizia A, formaţia orădeană de baschet CSM Oradea a debutat în forţă, câştigând categoric primul joc, cu CSŞ Târgovişte, unul dintre posibilii contracandidaţi ai orădenilor la promovare. Însă scorul final (82-56), dar mai ales maniera de joc a formaţiei pregătite de Kosa Zoltan ne îndreptăţesc să credem că marşul triumfal al orădenilor spre primul eşalon nu va fi deranjat de nimeni, celorlalte echipe participante rămânându-le doar şansa locului doi. Orădenii au început în forţă meciul, conducând cu 6-0, iar apoi s-a instalat o perioadă de linişte, nici una dintre echipe nereuşind să înscrie timp de cinci minute. Defensiva inexpugnabilă a gazdelor (antrenorul Kosa a început jocul în formula Vereş, Sere, Pacioga, Betea şi Viciu) i-a forţat pe târgovişteni să apeleze la aruncările de la distanţă în sfertul al doilea, tactică ce a dat parţial roade, scorul devenind 23-20 în favoarea orădenilor în minutul 16. Însă omniprezentul Vereş, cel mai bun pasator al echipei orădene, şi-a intrat în mână şi a refăcut diferenţa, la pauza mare avantajul orădenilor fiind de 16 puncte. Şi ce poate ilustra mai bine jocul spectaculos al gazdelor decât faza din ultimele secunde ale sfertului doi, pasă la milimetru a lui Vereş deasupra inelului, iar Mandache înscrie din săritură, în aplauzele unei asistenţe încântate de evoluţia superbă a favoriţilor. Şi după reluare, jocul orădenilor s-a păstrat pe aceleaşi coordonate, iar în ultimul sfert, în teren s-au aflat trei juniori (Nicoară, Mandache şi Pascu), o dovadă că baschetul orădean are viitorul asigurat şi, indiferent de adversar, mecanismul formaţiei orădene funcţionează aproape perfect. Chiar dacă, în general, echipa a jucat bine, evoluţii peste medie au avut Vereş, Mandache, Sere şi Pacioga, ultimul excelent la recuperările de sub panoul propriu. În primul joc al reuniunii de miercuri, CSŞ Phoenix Râmnicu Vâlcea a învins Sportul Studenţesc, scor 65-60 (25-23, 9-10, 10-13, 21-14), oltenii luându-şi o revanşă meritată pentru eşecul nemeritat şi oarecum neaşteptat suferit la turneul semifinal. Programul de azi ora 16.30: CSŞ Târgovişte - BCM Târgu Mureş ora 18.30: CSM Oradea - Sportul Studenţesc CSM: Bob, Betea 14 (2x3), Pacioga 18, Alionescu, Jurcan, Sere 12 (1x3), Mandache 15 (1x3), Vereş 14 (1x3), Szijarto 7, Viciu, Pascu, Nicoară 2. Antrenor: Kosa Zoltan Târgovişte: Pană 5, Dobă 26 (8x3), Tănase 10, Prisăcaru 1, Stamate 2, Mihuţi 2, Andronescu 10 (2x3). Antrenor: Ioan Valerian. Au arbitrat: Marius Udrică (Craiova) şi Radu Bucerzan (Timişoara).