Noul staff tehnic al reprezentativei României a anunţat jucătorii din străinătate selecţionaţi pentru partidele cu Irlanda de Nord şi Danemarca. Una dintre surprize este convocarea orădeanului George Puşcaş (18 ani), golgeterul echipei de tineret a clubului Internazionale Milano.

Fostul atacant al Liberty şi FC Bihor nu a apucat încă să debuteze la prima echipă a lui Inter, dar s-a remarcat la cea de la categoria sa de vârstă şi la "tineretul" României. "Nu sunt neapărat surprins de această convocare, pentru că am muncit mult în aceşti doi ani de când am plecat din România. Am un start bun de sezon, am marcat mai multe goluri şi mă aşteptam să vin la lot. Vreau să concretizez şansa care mi s-a dat şi sunt pregătit să joc cu Irlanda de Nord", a comentat Puşcaş, care în acest sezon are 14 goluri în şase meciuri la Inter "Primavera" şi două reuşite în tot atâtea partide jucate la tineretul României. Selecţionerul Anghel Iordănescu (64 ani), care revine la cârma primei reprezentative după un deceniu, a trimis 14 faxuri de convocare pentru fotbaliştii români care activează în străinătate, între aceştia aflându-se şi Eric Bicfalvi (26), chemat şi el în premieră la lot. Iordănescu va avea trei secunzi, Ionuţ Badea, Daniel Isăilă şi Viorel Moldovan. România-Irlanda de Nord, din preliminariile Euro 2016, se va juca pe 14 noiembrie, pe Arena Naţională din Bucureşti, iar România-Danemarca, amical, va fi pe 18 noiembrie, pe acelaşi stadion.

PORTARI: Costel Pantilimon (Sunderland), Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina)

FUNDAŞI: Vlad Chiricheş (Tottenham), Florin Gardoş (Southampton), Dragoş Grigore (Toulouse), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Răzvan Raţ (PAOK Salonic)

MIJLOCAŞI: Eric Bicfalvi (Volyn Lutsk), Ovidiu Hoban (Hapoel Bersheeva), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Mihai Pintilii (Al Hilal), Gabriel Torje (Konyaspor)

ATACANŢI: George Puşcaş (Inter Milano), Bogdan Stancu (Genclerbirligi).

Lista va fi completată cu jucători din campionatul intern.