De la Pandurii la Al Ahli - Eric s-a transferat în Arabia Saudită
Mijlocaşul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Eric de Oliveira, a fost transferat la gruparea Al Ahli (locul 4 în campionatul din Arabia Saudită), brazilianul semnând un contract pentru o perioadă de un an şi jumătate, perioadă în care va încasa 800.000 de euro.
Fost jucător la Metropolitano (Brazilia), Eric, 28 de ani, este în România din vara anului 2008, când a semnat un contract cu Gaz Metan Mediaş. El a evoluat pentru formaţia ardeleană până în iunie 2013, cu excepţia câtorva luni petrecute în Ucraina, La Karpatîi Lvov, în sezonul 2011/2012. Din iulie trecut, Eric a jucat la Pandurii. Al Ahli s-a angajat să plătească celor de la Pandurii suma de 1,25 milioane de euro. Aproape 300.000 de euro din aceşti bani vor ajunge la Gaz Metan Mediaş, care pe lângă cei 400.000 de euro primiţi în vară de la gorjeni a păstrat 25% din viitorul transfer.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.