Începând de duminică, 26 octombrie, partidele programate după-amiaza în eşaloanele patru şi cinci vor începe la ora 12.00, juniorii, respectiv 14:00, seniorii. Modificarea este determinată de trecerea la ora de iarnă.
Meciurile care vor avea loc sâmbătă, 25 octombrie, vor debuta la 13:00 (juniorii) şi 15.00 (seniorii).
Altfel, se atenţionează Poiana Budureasa că, în conformitate cu art. 82 din ROAF, clubul este responsabil pentru comportamentul spectatorilor proprii atât la meciurile de acasă, cât şi la cele din deplasare, suportând consecinţele unor acte de indisciplină săvârşite de aceştia.