Meciul cu FC Argeş din play-off-ul Cupei României a creat o emulaţie deosebită în rândul fanilor FC Bihor. Aproximativ 5.000 de spectatori au venit la Stadionul Iuliu Bodola, iar „roş-albaştrii” i-au răsplătit la final cu o victorie cu 1-0 pe fondul unui joc solid.

„Băieţii şi-au dorit mult să meargă mai departe”

A  fost al treilea joc câştigat de FC Bihor în această ediţie a Cupei, după 3-0 cu Lotus Băile Felix şi 2-0 cu Sănătatea Cluj, sinonim cu calificarea în grupele popularei competiţii şi cu un premiu de 8.000 de euro, pe lângă cei 6.000 de euro obţinuţi în tururile precedente. În grupe, fiecare punct este răsplătit cu 4.000 de euro. „Este un pas important pentru noi, pentru jucătorii noştri. Asta a fost dorinţa lor, de a merge mai departe în Cupa României. Nu pot decât să-i felicit, să felicit publicul acesta minunat, care a fost alături de noi, care ne-a susţinut şi ne-a împins de la spate. Jucătorii au depus un efort fantastic, pentru că am întâlnit un adversar de nivel superior, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere fotbalistic, cu jucători de Liga I. Drept dovadă, eu cred că ne-am ridicat cât de cât la nivelul competiţiei şi cred că am făcut o figură frumoasă”, a declarat, la finalul jocului, antrenorul echipei bihorene, Florin Farcaş.

„Aşteptăm echipe valoroase la Oradea”

Diferenţa a făcut-o fundaşul central Daniel Stan, cu o execuţie de atacant veritabil, în minutul 52. „Este cel mai important gol din cariera mea de fotbalist. A fost o atmosferă foarte frumoasă, cu suporteri minunaţi, iar acum sperăm să aducem o echipă cât mai mare aici la Bihor. Am avut puţine emoţii la început, dar au fost emoţii constructive, iar ca drept dovadă, eu cred că am făcut un meci mare, un joc reuşit, care ne-a adus calificarea în grupele Cupei României. În repriza a doua am jucat mai bine tactic şi chiar puteam să mai marcăm. Acest rezultat ne-a adus o mare bucurie, iar acum aşteptăm şi alte echipe valoroase aici la Oradea”, a afirmat jucătorul în vârstă de 24 de ani.

„Calificare obţinută cu inima”

Fericit pentru rezultat a fost şi preşedintele George Tătar, impresionat de atitudinea jucătorilor orădeni. „Vreau să felicit echipa pentru victorie, obţinută în primul rând cu inima. Mă bucur pentru rezultatul acesta foarte important pentru noi, care ne-a adus în premieră calificarea în faza grupelor. Le mulţumesc suporterilor care au fost într-un număr foarte mare alături de noi şi îi aştept şi la celelalte meciuri să fie alături de echipă”, a precizat George Tătar.

Au mai făcut pasul spre grupe Chindia Târgoviște, Gloria Buzău, CSM Alexandria, Steaua, CS Tunari, Corvinul Hunedoara (toate din Liga a II-a), FC Voluntari, Oțelul Galați, Dinamo, FC Botoșani (Liga I), Progresul Pecica (Liga III-a). Ultimele calificate au fost stabilite aseară, după meciurile Ceahlăul Piatra Neamț - Universitatea Cluj; Unirea Slobozia - FC Hermannstadt; CSC Dumbrăvița - UTA Arad; SCM Zalău - Politehnica IașI, încheiate după terminarea ediţiei.

În faza grupelor, care va debuta pe 27 septembrie, vor intra și alte opt echipe din prima ligă: Petrolul Ploiești, ”FC U” Craiova, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Rapid, Universitatea Craiova, CFR Cluj, FCSB și Farul Constanța. La tragerea la sorţi de astăzi, echipele vor fi repartizate în trei urne valorice, FC Bihor regăsindu-se în ultima. În minigrupa de trei, roş-albaştrii vor întâlni cel puţin o echipă din primul eşalon.

 

Adversar incomod în meciul de campionat

Echipa orădeană îşi îndreaptă acum atenţia spre campionatul Ligii a III-a, în care sâmbătă, de la ora 17.00, joacă la Lugoj, cu Phoenix Buziaş, o formaţie incomodă, care în prima rundă a remizat (0-0) în deplasare cu Poli Timişoara. „Întâlnim o echipă bine organizată, experimentată, cu mult entuziasm şi cu un antrenor care ştie foarte bine să o aşeze în teren şi să o motiveze. Întâlnim, spun eu, una dintre echipele bune ale acestei serii. Sigur, nu va fi un joc uşor, pentru că avem doar două zile de la jocul cu FC Argeş, în care am depus un efort formidabil şi am avut un consum foarte mare, dar, sigur, asta nu trebuie să fie o scuză, ci să fie o motivaţie şi o ambiţie în plus, în special după rezultatul obţinut. Mergem cu gândul de a face un joc bun şi sper să luăm toate cele trei puncte şi, astfel, să continuăm parcursul bun de început de sezon al jocurilor oficiale, atât din cupă, cât şi din campionat”, a declarat antrenorul Florin Farcaş.

Phoenix, cu care FC Bihor s-a confruntat în această vară într-un meci de pregătire, câştigat pe final cu 1-0, a jucat şi ea în play-off-ul Cupei, fiind învinsă acasă (0-3) de Chindia Târgovişte.

Celelalte partide ale etapei a doua din Seria 8: CS Socodor - Gloria Lunca-Teuz Cermei;

Progresul Pecica - ACB Ineu; CSC Peciu Nou - Avântul Periam; Şoimii Lipova - Politehnica Timişoara

Clasament-Seria 8

1. FC Bihor      1          1          0          0          2-0       3

2. Pecica          1          1          0          0          3-2       3

3. Socodor       1          1          0          0          2-1       3

4. Cermei         1          1          0          0          1-0       3

5-6. Buziaş       1          0          1          0          0-0       1

    Timişoara     1          0          1          0          0-0       1

7. Periam          1          0          0          1          2-3       0

8. Lipova          1          0          0          1          1-2       0

9. Ineu  1          0          0          1          0-1       0

10. Peciu Nou  1          0          0          1          0-2       0