Dani Coman, aproape de Dinamo
Patronul FC Braşov, Ioan Neculaie, a declarat că portarul Dănuţ Coman va ajunge probabil la Dinamo Bucureşti, grupare la care îşi negociază transferul în acest moment.
Neculaie a menţionat că FC Braşov nu se împotriveşte transferului deoarece nu îi mai poate suporta salariul. "E normal ca Dani Coman să plece, pentru că noi nu îi mai putem suporta salariul pe care îl are. El este liber să meargă unde vrea, am înţeles că tratează cu Dinamo. Poate pleca de la FC Braşov simplu şi uşor, dar, conform unei clauze, trebuie să mai aducă înapoi la club nişte bani de acasă. Aşa a fost înţelegerea. Deci el ştie ce face acum. Probabil că va ajunge la Dinamo, zic eu. Este un portar bun, dar noi nu ni-l mai permitem", a adăugat Neculaie.
Deşi FC Braşov a vândut mulţi jucători în această vară, patronul consideră că strategia a fost una bună pentru gruparea ardeleană. "S-au spus foarte multe în această perioadă, cum că am deveni satelitul Rapidului, însă, să fim serioşi, numai un idiot poate lansa un asemenea zvon. Am ales să vând pentru că au fost jucători care aveau salarii foarte mari şi, în plus, nu cred că la anul mai luam banii ăştia pe ei. Vom schimba strategia, nu ne vom mai baza pe salarii mari, ci pe nişte salarii medii. Cred că e rezonabil un salariu de vreo 5.000 de euro şi să îi motivezi cu prime de meci şi de obiectiv", a explicat patronul clubului braşovean.
Ioan Neculaie susţine că transferul la Rapid reprezintă "ultimul tren" pentru mijlocaşul Mihai Roman. "Hai să fim serioşi, păi ce, Roman mai e Roman din anii trecuţi? Am făcut cea mai bună alegere cu el. Sper să fie conştient că Rapidul reprezintă ultimul tren pentru el. Dacă nici acolo nu creşte, atunci e clară treaba. Eu sper să facă saltul pe care îl aşteaptă toată lumea de la el", a adăugat Neculaie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.