Reprezentativa de handbal masculin a României va întâlni echipa Muntenegrului la barajul pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2009, din Croaţia, s-a stabilit, duminică, în urma tragerii la sorţi ce a avut loc la Lillehammer (Norvegia). În precedentul play-off pentru Mondiale, "tricolorii" s-au duelat cu Serbia, care le-a barat drumul spre turneul final.

România va juca primul meci în deplasare, la 7/8 iunie, returul fiind programat pe teren propriu, la Oradea, în 14/15 iunie.
"Trebuie să ne bucurăm pentru că puteam să cădem cu adversare mult mai puternice, ca Slovenia, Spania, Rusia, Norvegia, Polonia sau Ungaria. În rest, bucuria trebuie să fie mai ponderată şi să avem încredere. După mulţi ani se pare că avem o şansă să ne calificăm la un turneu final. Personal, am încredere în valoarea echipei noastre", a spus secretarul general al FR Handbal, Mihai Marinescu, care a fost prezent la tragerea la sorţi.
Antrenorul reprezentativei de handbal masculin, Aihan Omer, s-a declarat, de asemenea, optimist. "Adversarul conta mai puţin, dar sigur că e importantă şi valoarea lui. Putem să jucăm de la egal la egal cu Muntenegru. Spania, Slovenia sau Ungaria erau nişte forţe cu care am fi avut mult de furcă", a declarat Omer.
Echipa Muntenegrului a fost prezentă la Campionatul European 2008, care s-a încheiat ieri, în Norvegia, şi a ocupat locul 12 din 16 participante.
Celelalte partide de la barajul pentru CM-2009 (17 ianuarie - 1 februarie 2009): Slovenia - Slovacia; Spania - Grecia; Norvegia - Ucraina; Belarus - Rusia; Cehia - Serbia; Polonia - Elveţia; Ungaria - Bosnia-Herţegovina; Macedonia - Islanda.
Câştigătoarele dublelor manşe de la baraj vor participa la turneul final din Croaţia, la care sunt calificate direct Germania, campioana mondială en-titre, Danemarca, Franţa, Suedia, cele mai bine clasate la Euro-2008, şi reprezentativa ţării gazdă.
2000c.