Continuăm mini-serialul cu cei mai buni, cei mai importanți jucători din istorie ai clubului CAO/NAC Oradea, așa cum sunt ei prezentați într-o viitoare carte „Istoria clubului de fotbal CAO/NAC Oradea” care urmează să vadă lumina tiparului în curând. Astăzi vă prezentăm partea a doua dedicată jucătorului Gheorghe Vaczi, golgheterul lui CAO (ICO) în anul cuceriririi titlului (1949).

Din anul 1952 şi până în 1954, Gheorghe Váczi a jucat la Arad, pentru Flamura Roşie, echipă cu care câştigă un nou titlu de campion în sezonul 1953-1954, dar şi Cupa României. Nu refuză revenirea pe malurile Crișului Repede şi evoluția, din ediţia 1955 -1956, în Divizia B, la Progresul Oradea, noua denumire a echipei CAO/NAC Oradea. Revine cu Progresul Oradea în Divizia „A” și, alături de promovare, pune serios umărul și la cucerirea, în această ediţie, a Cupei României, chiar dacă spre final nu poate evolua din cauza recidivei unei mai vechi accidentări. Au fost practic ultimele rezultate notabile ale unei strălucite cariere încheiate în 1961. Retragerea din activitate a survenit în urma unei accidentări grave, după încă un popas, la Flacăra (Gaz Metan) Mediaș, unde va activa ca antrenor-jucător. Va mai juca, dar modest, în câteva partide, și pentru CFR Copșa Mică, în sezonul 1961. Pentru echipa națională a României a jucat de 11 ori și a marcat de 13 ori. În Divizia A a marcat 125 de goluri în 194 de jocuri, fiind denumit „atacantul care trece prin zid” sau „fotbalistul-buldozer”. Gheorghe Váczi a întruchipat, prin calitățile sale atletice, tehnico-tactice și morale, tipul ideal al omului de gol.

Carte de vizită

Gheorghe Váczi (1922-2006)

Data nașterii: 4 august 1922 - Mediaș

Data decesului: 16 octombrie 2006 - Arad

Post: atacant

Cariera de jucător

1938-1940 Vitrometan Mediaș

1940-1941 Mureșul Târgu Mureș

1941-1943 AC (CFR) Cluj - (meciuri 48/26 goluri)

1943 Wacker Wiena

1944-1946 FC ETO Győr

1946-1947 CFR Ferar Cluj - (meciuri 24/19 goluri)

1947-1952 ICO/Progresul Oradea (meciuri 113/82 goluri)

1952-1954 Flamura Roșie (UTA) Arad - (meciuri 45/22 goluri)

1955-1958 Progresul Oradea - (1 an în Divizia A, meciuri 18 - 3 goluri)

1958-1959 Sticla Arieșul Turda 

1959-1960 Gaz Metan Mediaș

1961 CFR Copșa Mică

- Meciuri jucate în Divizia A: 194

- Goluri marcate în Diviza A: 125

- Titluri de campion: 2

- Câștigător al Cupei României: 2

- Golgheterul României în anii 1949 (24 g) și 1951 (23 g) - sub culorile echipei ICO Oradea

- Meciuri jucate în Nemzeti Bajnokság I: 48

- Goluri marcate în Nemzeti Bajnokság I: 26

Echipa națională

- România - 11 selecții/8 goluri

Mențiune: În palmares, ca, de altfel, la toți jucătorii, apar doar partidele jucate în Divizia A (sau NB I). Divizia A a fost înființată în anul 1932.

Fragment din „Istoria clubului de fotbal CAO/NAC Oradea”.