Cupa TNL Ştei la volei - Meciuri care au stârnit nostalgii
Tineretul liberal - Adrian Cuc, preşedinte, Ioana Groza, Marius Cioară, Corneliu Popa, Răzvan Nicoraş, membrii - cu sprijinul preşedintelui PNL Ştei, ing. Iulian Balaj, candidat la funcţia de primar al oraşului Ştei, au organizat, în Sala de Sport a Colegiului Naţional ''Avram Iancu'' Ştei, turneul de volei - echipe mixte - dotat cu Cupa Tineretului Liberal.
La startul turneului s-au aliniat patru echipe, comupse din fete şi băieţi, care au jucat în sistem eliminatoriu, câştigătoarea trebuind să-şi adjudece două seturi din trei. De altfel nivelul calitativ al acestui turneu a fost dat de prezenţa masivă a voleibalistelor de la CSŞ ''Avram Iancu'' Ştei, antrenate de prof. Sebastian Indrei şi Răzvan Fărcanea, care au activat în sezonul recent încheiat în Campionatul Naţional de cadete feminin, grupa H, calificându-se la faza semifinală găzduită de municipiul Râmnicu Vâlcea. Publicul spectator a fost entuziasmat de organizarea acestui turneu, însă mulţi iubitori ai voleiului şi-au expus cu voce tare regretul că la Ştei nu mai există o echipă competitivă care să reprezinte oraşul pe harta naţională a performanţei. Şi când ne gândim că, acest sport a avut o tradiţie recunoscută în ''înalta societate'', aici poposind pe vremuri echipe ca Rapid, Steaua, Dinamo, etc., parcă acum trăim un vis urât, chiar dacă anul trecut autorităţile locale au promis revigorarea şi acestei discipline, acestea au rămas doar la capitolul... amintiri. Dar iată meciurile şi rezultatele înregistrate, la care specialiştii în domeniu, prezenţi la turneu, prof. Daniel Tocoianu, Manuel Coroiu, Sebastian Indrei, Răzvăn Fărcanea, le-au catalogat ca fiind de un nivel deosebit de bun :
Blocuri Turn - Cartier pompieri 2-0; Cartier Careu - Garofiţa 2-1
Finala mică: Cartier pompieri - Garofiţa 2-1
Finala mare: Blocuri Turn - Cartier Careu 2-1
Câştigătoarea Cupei TNL Ştei a fost recompensată cu o cupă şi o diplomă, celelate echipe cu diplome. Câştigătoarea cupei a evoluat în următoarea componenţă: Anca Sere, Mădălina Pura, Adriana Bălan, Florin Terme, Dan Borna, Adrian Cuc. ''Voleiul este un sport, care la Ştei, crează o emulaţie deosebită în special în rândul tinerilor. Rezultatele echipei feminine, care s-a calificat în acest an la faza semifinală pe ţară, la cadete feminin, au aprins germenele acestui sport care are tradiţie şi este iubit în oraş. Voi căuta soluţii viabile pentru ca această echipă să poată fi înscrisă în campionatul naţional A2 şi astfel să punem bazele voleiului de performanţă, spre a reânvia tradiţia acestei discilpline sportive la Ştei'', a afirmat Iulian Balaj.



Bine F.T., iti multumim pentru dedicare.