Şi ediţia din acest an Cupa Satelor la fotbal a fost câştigată în Bihor de Sânmartin, care a câştigat duelurile cu echipele comunelor Olcea şi Tinca. Echipa comunei Sânmartin a câştigat a treia oară consecutiv (2019, 2022, 2023), faza judeţeană a Cupei Satelor urmând să reprezinte Bihorul la faza naţională.

S-a jucat în sistem fiecare cu fiecare pe durata a 30 de minute, conform regulamentului competiţiei. Sânmartinul (formată în exclusivitate din jucători legitimaţi) şi Olcea au învins cu acelaşi scor, 4-0, echipa din Tinca, astfel că meciul direct a stabilit câştigătoarea fazei judeţene.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de Petru Boros, secretarul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor, care le-a înmânat participanţilor câte o cupă şi diplomă, dar şi câte trei mingi oferite de Federaţia Română de Fotbal (pentru înscrierea în competiţie pe platforma impreunasuntemfotbal.ro). Finalistele au putut păstra şi vestele de departajare imprimate cu logo-ul Cupei Satelor, care au fost oferite de către FRF pentru desfăşurarea competiţiei.

Secretarul AJF Bihor a transmis mesajul preşedintelui Radu Bitea către toţi participanţii la ediţia din acest an a Cupei Satelor, subliniind faptul că această competiţie este un proiect de suflet al administraţiei FRF, şi al preşedintelui Răzvan Burleanu, având ca scop depistarea tinerelor talente din mediul rural, mai ales în localităţile care nu au echipe înscrise în campionatele organizate de AJF-uri. „Dincolo de rezultatele finale care au stabilit o ierarhie, considerăm că toţi copiii care au participat la acest turneu sunt câştigători. Sperăm ca materialele sportive oferite finalistelor să contribuie la dezvoltarea activităţii fotbalistice la nivelul localităţilor, ducând la creşterea numărului de tineri care vor practica fotbalul în mod organizat, iar peste câţiva ani să revedem mulţi dintre aceşti copii, evoluând pentru cluburi profesioniste”, a concluzionat Petru Boros.

Oficialii AJF Bihor au acordat şi o diplomă pentru echipa AS Olcea şi Primăria Comunei Olcea în semn de mulţumire pentru organizarea finalei judeţene.

Rezultate:

Comuna Olcea - Comuna Tinca 4-0 (marcatori: Laurenţiu Boţoc 2, Lucian Boţoc 2)

Comuna Sânmartin - Comuna Tinca 4-0 (marcatori: Sera, Ungur 2, Olaru)

Comuna Sânmartin - Comuna Tinca 3-0 (Serac, Vasilescu 2)

Au arbitrat: Răzvan Necşoiu şi Osaczky Balazs (ambii din Oradea). Observator: Florin Marian (Oradea).

Loturile echipelor participante:

Comuna Sânmartin: Paul Boloş, Tudor Ciorba, Abel Popovici, Adrian Serac, Darius Vasilescu, Rareş Ungur, Elias Olaru, George Andor, Răzvan Blaj, Benyö Alexandru, Darius Brata, Raffaele Rogojan. Antrenori: Petre Ardelean şi prof. Eugen Ilisoi.

Comuna Olcea: Eugen David, David Codrean, Daniel Tipiş, Marik Pătroiescu, Adelin Boţoc, Patric David, Ianis David, Şerban David, Claudiu Popa, Alin Duma, Lucian Boţoc, Laurenţiu Boţoc, Gabriel Covaci. Antrenori: Florin Haş şi Cristian Roman.

Comuna Tinca: Oliver Nadiş, David Pavel, Mario Şovrea, Lucas Groza, Andrei Sturz, Vasile Covaci, Alejandro Luca, David Fechete, David Barna, Cătălin Ghitea, Ianis Jurcuţa. Antrenor: prof. Popa Florin.