Vicecampioana României la polo n-au reușit să-și depășească condiția fiind din nou învinsă de marea rivală, Steaua București. La capătul turneului care s-a desfășurat în Bazinul Ghencea din Capitală și care nu a oferit nicio surpriză, campioana a cucerit, pentru a treia oară consecutiv, Cupa României învingând 12-6 (3-2, 3-0, 3-1, 3-3) pe CSM Digi Oradea în finală.

Competiția a adunat la start opt din cele 9 echipe care evoluează în Superliga Națională. Singura absentă a fost formația orădeană, Crișul. Așa cum era de așteptat, în marea finală au ajus cele mai puternice echipe din România. Până la ultimul act, CSM Digi, echipă pregătită de Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu, a trecut lejer în faza sferturilor de finală de Poli Cluj-Napoca, echipă pe care a învins-o cu 23-1. În penultimul act, orădenii au dat peste Corona Sportul Studențesc, formație care a reușit să câștige unul dintre cele două jocuri disputate la Oradea în actualul sezon. Deși se anunța a fi echilibrat, jocul a fost tranșat clar de către bihoreni care au învins cu 11-7. Cum era de anticipat, nici Steaua nu a întâmpinat vreo problemă în a se califica în finală pe partea de tablou pe care a fost repartizată. Bucureștenii au trecut cu 14-2 de CSM Târgu Mureș și cu 14-10 de Dinamo București.

Bihorenii n-au câștigat niciun act al partidei cu Steaua

În finala Cupei României, Steaua și-a confirmat statutul de favorită, formația pregătită de Andrei Iosep reușind să învingă clar, cu 12-6, pe CSM Digi Oradea. După un prim sfert echilibrat, în care bucureștenii s-au impus la doar un gol diferență (3-2), până la pauză gazdele întrecerii s-au dezlănțuit reușind să se distanțeze la patru goluri (6-2). Situația nu s-a îmbunătățit pentru oaspeți nici în sfertul al treilea care a fost câștigat din nou de echipa din Capitală cu scorul de 3-1astfel că ultimele 8 minute porneau de la 9-3 pentru steliști. În secvența decisivă, când practic nimic nu se mai putea schimba, tabela de marcaj a indicat la final 3-3. Așadar succes clar obținut din nou de Steaua în fața orădenilor care astfel își trece în cont cel de-al 11-lea trofeu de Cupa României. Ultimul câștigat de CSM Digi a fost cel din 2016 atunci când bihorenii au învins aceeași mare rivală cu 5-3 în finala disputată la Brașov. Locul al treilea la această ediție du Cupă a României a fost ocupat, cum era de așteptat, de Corona Sportul Studențesc care a învins 15-9 pe Dinamo București în finala mică.

Steaua București: Mihai Drăgușin, Marius Țic, Mihnea Gheorghe, Jerko Marinic 3 goluri, Tudor Fulea, Mihnea Chioveanu 1, Andrei Prioteasa 1, Pavel Popescu 1, Alexandru Vătrai, Marios Kapotsis 2, Nijita Dereviankin 2, Alexandru Ghiban, Dimitri Goanță, Victor Antipa 1 și Cristian Călin. Antrenor: Andrei Iosep

CSM Digi Oradea: Stefan Zivojinovic, Cristian Dobre, Vancsik Levente, Maximilian Costa, Yusuke Inaba 2 goluri, Roland Szabo, Alex Popoviciu, Kovats Viktor, Gergelyfi Robert, Ramiro Georgescu 1, Gustavo Guimaraes 2, Bogdan Remeș 1, Raul Gavriș, Nichita Ilisie și Czenk Ferenc. Antrenor: Dorin Costrăș