Cupa României, faza judeţeană - FC Hidişel a încheiat sezonul cu un trofeu
Ploaie şi de goluri
În faţa a aproximativ 400 de spectatori, cele două finaliste au oferit un joc spectaculos, cu multe ocazii, dar şi spre goluri, onorând cum se cuvine ultimul act al celei mai populare întreceri. Ploaia căzută după o căldură toridă a dat un impuls suplimentar jucătorilor, fiind până la urmă de bun augur pentru hidişelani, susţinuţi de un număr mare de suporteri. După o debut de joc de tatonare, marghitenii au avut motive de bucurie. Ciordaş a executat un corner şi Lukacs (25) a profitat de lipsa de reacţie a fundaşilor adverşi şi a portarului înscriind simplu din 2 metri (0-1). FC Hidişel a reacţionat repede şi Dimitris Sundas (27) a reluat cu capul în plasă mingea centrată de Grosu (1-1). Lukacs (35) a trimis şi el periculos cu capul, dar peste poartă, după care Viitorul s-a stins. Pe final de repriză, Sundas (44) a fost din nou pe fază trimiţând în poartă din 10 metri mingea scăpată de portarul Gabor la o centrare a lui Agiurgioaei (2-1).
Irezistibili după pauză
Marghitenii au încercat să riposteze, dar fără luciditate, lăsând spaţii mari adversarului, care şi-a creat ocazie după ocazie. Agiurgioaei (53) a driblat portarul şi a şutat din unghi, însă un fundaş a respins de pe linia porţii, pentru ca Grosu (56) să finalizeze cu un şut din 12 metri în diagonală o fază la care au mai contribuit Giura şi Agiurgioaei (3-1). Ultimul, scăpat singur, a trimis pe lângă portar, dar şi pe lângă poartă în minutu 68, după care s-a dovedit mai inspirat şi i-a pasat în faţa porţii lui Sundas (75), care nu i-a făcut concesii lui Gabor (4-1). Scorul putea lua proporţii, dar portarul marghitenilor a respins un şut puternic al lui Sundas (79), după care a fost rândul golgeterului Viitorului, Lukacs (87), să fie blocat de Scurt. Peste două minute, fostul jucător al FC Bihor a izbutit să marcheze dintr-o lovitură de la 11 metri obţinută tot de el (4-2), dar ecuaţia învingătoarei era deja demult rezolvată. După ultimul fluier al arbitrului, jucătorii, oficialii şi susţinătorii FC Hidişel au dat frâu liber bucuriei, care a atins punctul maxim în momentul în care preşedintele AJF Bihor, Valer Vancea, le-a înmânat trofeul.
Continuă cursa în faza naţională
FC Hidişel a câştigat în premieră etapa judeţeană a competiţiei KO şi peste o lună va intra în faza naţională, în care ar urma să joace împotriva unei echipe din Liga a III-a. O performanţă notabilă pentru formaţia susţinută de Primăria comunei şi de Spiridon Baltsavias., după ce la prima participare în Liga a IV-a s-a clasat pe locul 3. "Ce ne-am propus, am reuşit, să aducem un adversar de liga a III-a la Hidişel. Munca în echipă a dat rezultate. Sunt mulţumit de echipă, dar vrem să o consolidăm, pentru că sezonul viitor vrem să câştigăm campionatul Ligii a IV-a. Mă bucură faptul că prin sport reuşim să facem o imagine bună comunei", a declarat primarul Adrian Petroi.
"Dedicăm succesul primarului, fără a cărui sprijin nu am fi ajuns la aceste rezultate. Victoria din cupă este meritată şi ne obligă să întărim lotul în perspectiva campionatului şi a participării în Liga Regională. Va fi mai greu cu două meciuri pe săptămână, dar e o provocare căreia cred că-i putem face faţă", a afirmat finanţatorul Spiridon Baltsavias.
FC Hidişel - Viitorul Marghita 4-2 (2-1)
Stadion: Iuliu Bodola
Gazon: bun
Marcatori: D. Sundas 29, 44, 79, Grosu 57 / Lukacs 27, 88 (al doilea din 11 metri)
Remarcaţi: Sundas, Ţepele, Fărcuţa, Agiurgioaei / Lukacs
FC Hidişel: Scurt - Chira, Cozac, Ciuciu, Ţepele, Dumiter (55 Giura), Ungur (66 Beudean), Grosu (85 Puie), Fărcuţa, Agiurgioaei (80 I. Paul), D. Sundas. Antrenor: Adrian Iova.
Viitorul: Gabor - Forisz, Şumălan, Hosu (77 Hebriştean), Naghi, L. Maghiar, Demian, Ciordaş (64 Sabău), Orbai, Cadar (83 Haidu), Lukacs. Antrenor: Lucian Rulea.
Arbitri: Daniel Dumuţa (Stânceşti) - la centru, Radu Pascu (Oradea) şi Stelian Dem (Aleşd)- asistenţi, Rareş Vidican (Oradea) - rezervă. Observatori AJF Bihor: Valer Vancea, Cornel Pantea.



Nah... primul joc e cu CS Osorhei, sa vedem adevarata valoare a celor din Alparea.
Nah... primul jos e cu CS Osorhei, sa vedem adevarata valoare a celor din Alparea.