În organizarea Primăriei Ţeţchea şi a Clubului de Şah-Tenis Speranţa Oradea, sâmbătă, 9 mai, se va desfăşura ediţia a III-a a Cupei Primăverii la şah rapid. Turneul open de şah rapid se va desfăşura la Căminul Cultural din Hotar, de la ora 15.00, valoarea totală a premiilor fiind de 1250 lei.

Întrecerea se va desfăşura în sistem elveţian, 7 runde, ritmul de joc fiind de 20 de minute pentru fiecare partidă, la fiecare jucător. Taxa de înscriere este de 14 lei pentru concurenţii cu vârste de 17 ani şi peste, şi de 7 lei pentru concurenţii de până la 16 ani şi pentru pensionari. Participanţii din comuna Ţeţchea beneficiază de înscriere fără taxă. Şedinţa tehnică se va desfăşura sâmbătă, de la ora 14.30, urmând ca de la ora 15.00 să înceapă turneul.
Fondul de premiere va fi ămpărţit după cum urmează:
Open, loc I: 140 garantat
Open, loc II: 120 lei
Open, loc III: 105 lei
Categ. I, loc I: 100 lei
Categ. a II-a, loc I: 95 lei
16 ani, loc I: 95 lei
55 ani+, loc I: 95 lei
Concurenţii din Ţeţchea vor fi premiaţi astfel:
loc I: 95 lei
loc II: 70 lei
18 ani, loc I: 65 lei
14 ani, loc I: 60 lei
55 ani+, loc I: 60 lei.
Premiile speciale vor fi în valoare de 150 lei, adică minim 80% din taxa de înscriere. Pentru a fi premiată, fiecare categorie trebuie să aibă minim 5 participanţi. Fondul de premiere de 1250 lei este garantat pentru minim 20 de participanţi cu taxă şi o sponsorizare de minim 1700 lei, altfel se reduce corespunzător. Premiile constau în obiecte şi bani şi nu sunt impozitate. Sponsorul principal al competiţiei este SC Locadin Ţeţchea, iar sponsori sunt SC Cubrom SRL Ţeţchea, Cofetăria Scala, Restaurantul Cris Oradea. Înscrierile se pot face până sâmbătă, 9 mai, ora 14.30. Relaţii şi înscrieri la Primăria Ţeţchea, tel/fax: 0259/344704 şi la Traian Miclea, telefon: 0741/764478 sau 0259/243867. Participanţii sunt rugaţi să aducă tablă de şah, piese şi ceas de control.