Cupa „Metalul” de la Salonta - Tenismenii beiușeni, protagoniștii competiţiei
Cu șase clasări pe podiumul competiției, micii tenismeni de la Clubul Sportiv Bihorul Beiuș, antrenați de profesorul Ioan Sferle, au ocupat locul întâi pe echipe la Cupa „Metalul” de la Salonta.
Aproximativ cincizeci de sportivi, de la categoriile de vârstă 10, 12 și 14 ani, s-au înscris la startul turneului de tenis de la Salonta, întrecere organizată de clubul local Metalul în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor și disputată pe terenuri cu zgură.
Despre rezultatele meritorii ale celor șase tenismeni beiușeni care s-au deplasat la Salonta ne-a vorbit chiar antrenorul acestora, profesorul Ioan Sferle. Interlocutorul nostru a precizat că sportivii săi au obținut două locuri întâi, prin Cristian Sferle și Raluca Blaj, ambii la categoria de vârstă 10 ani, două locuri secunde, prin Natalia Duma (categoria 12 ani) și Vlad Ciurba (14 ani), precum și două clasări pe cea de-a treia treaptă a podiumului, prin Sergiu Blaj și Ianis Iakab, ambii la categoria de vârstă 10 ani.
Pentru unii dintre tinerii beiușeni practicanți ai sportului alb, Cupa „Metalul” de la Salonta a fost una dintre primele competiții importante la care au participat, în timp ce Cristian Sferle și-a păstrat titlul câștigat la ediția anterioară.
Profesorul Ioan Sferle a anunțat și programul competițional de până la sfârșitul acestui an, precizând că Beiușul va găzdui două turnee: unul de seniori, dedicat amatorilor, în 21 septembrie, la care s-au înscris deja circa treizeci de tenismeni din Beiuș, Marghita, Oradea și Salonta și altul pentru copii – atât amatori, cât și sportivi legitimați, care va avea loc în perioada 12-13 octombrie. De asemenea, micii tenismeni beiușeni vor participa și la turneul de la Oradea, de la sfârșitul lunii viitoare (26-27 octombrie).
La finalul interviului, profesorul Sferle a precizat că Beiușul ar putea fi cuprins în circuitul competițional al Federației Române de Tenis dacă ar dispune de un teren în aer liber, de zgură, omologat, interlocutorul nostru, care este și consilier local, declarând că factorii de decizie municipali nu acordă suficientă atenție sportului, atât de performanță, cât și de masă.
va multumim d le profesor pt tot ce faceti pt copiii nostri si speram ca totusi vom avea parte de un teren decent unde sa putem sa petrecem timpu liber alaturi de copii pt ca nu cerem nimic anormal.doar vrem sa facem sport pt a fi sanatosi iar cei f talentati sa poata sa se afirme si sa contine in centrele puternice pt a deveni mari campioni!toti au pornit de jos.nimic nu este imposibil in sport daca ai talent,daruire,ambitie si baza materiala
alo?!calm!ne vedem sambata la turneul de tenis si vom juca meciuri adevsrate,ne vom distra si o sa i chemam p daescu si mlendea sa bea ceva la final!asa poate vor veni, si ei la stadion daca stiu unde se afla,ca daca nu o sa i admiram in campania din 2020!
bravo pit si elevilor tai.santeti nebuni ca nu mergeti la mlendea si daescu sa le dati cu raketele peste fata fiindca si au batut joc de orasu nostru.n au facut nimic.doar petreceri si teatru.asta au stiut ei sa faca in 3 ani.ma uit cu dezamagire cum arata stadionul nostru si toata baza sportiva.chiar mai pot pasi oamenii astia prin oras?!popa alin?cine i taranu ala?astia conduc sportu din beius?noi santem de vina pt ca i am tolerat
va felicit pe toti pt rezultate.e inca o dovada ca avem vlastare deosebite, si antrenori buni dar nu e suficient daca nu e interes din partea primariei si a firmelor mari pt ai ajuta si a crea baze sportive .pacat ca santem condusi de niste oameni fara cultura sportiva si ar trebui sa ia exemplu de la oradea,salonta ,alesd chiar si stei care incet incet pun baze pe sportul de masa si lumea face sport in loc sa stea in crisme si dughene
ce va tot mirati ca mlendea si daescu nu au facut nimic pt sport.intrebarea e alta?!ce au facut cu acest oras?!au facut doar pt ei si odraslele lor!am aj sa l regretam p domocos
nu mai ginditi negativ baieti.santem multi care facem sport in acest oras dar mlendea si daescu nu ne vad fiindca ei au alte locatii,dar vor veni iar alegeri si abia asteptam sa va prindem prin oras!sper sa mai candidezi odata mlendea!noi nu uitam ce ati facut cu noi in cons local!o sa va intrebam noi in 15 min ce ati vrut voi sa faceti cu noi in 15 min!rusine!nu pt toti consilierii!
dreptate ai !popa alin pompeaza miliarde in jucatorii lui din cabesti si ghiorac iar noi nu avem terenuri de fotbal,tenis,bazine,pista de alergare etc.si ne a mai si retrogradat echipa in ultima liga cu buget de liga 2.rusine mlendea si sleapca ta!
Degeaba se votează bugete la sport, depinde cum sunt manageriati banii de către Alin Popa din Petrileni ca el conduce clubul susținut de Mlendea!!! Este păcat ca nu avem o baza sportiva decenta cu atâția bani cheltuiți! Rușine pt toți cei care se ocupa de club și de sportul beiusean!!! Felicitări Pete!!!
eu zic sa l invitam p tovsrasu primar mlendea la turneu si sa l punem sa joace si el cu noi poate apucam sa i dam peste obrazu ala gros ca ne a mintit 3 ani jumate ca ne face terenuri si bazine ,si la primarie nu apucam sa l prindem ca i in concediu non stop
Inca de pe vremea începutului mandatului lui domokos era ca se vor face 3 terenuri de zgură ca se fac anu asta tot asa tot asa ca un copil care isi dorește sa joace la turnee nu ii convine nici lui sa vada ca doar ei merg la oradea tot oradea salonta marghita si poate o data de doua ori pe an vin si aia la beius nu sunt asa de determinați sa mai joace cand eram noi eram in top pe Bihor prindeam pe turneu macar podiumul fiecare si la 16 ani 18 ani acuma la cat amatorism este din partea primăriei pacat de copii
felicitari ionut si copiilor tai!fiti optimisti dragilor ca vom pune un primar tinar nu conteaza din ce partid care va fi alaturi de sport si nu numai,si impreuna vom relansa acest oras care nu e mort cum cred altii!
astai primar?care a retrogradat echipa de fotbal in zonala.no fost ase ceva niciodata.voi mai vreti baze sportive de la primaru asta?in veac.te felicit Pit ca faci ceva pt copiii nostri.bravo ca va luptati cu toti prin concursuri
voi i ati votat baieti asa ca spalativa p cap cu mlendea si daescu.in rest va felicit pt tot ce faceti si sa ne concentram sa punem un primar adevarat ca altfel e jale de oras!
ne vedem la turneu sambata fratilor si vom juca si p pietre si p gauri!vom face noi si teren daca alesii nostri nu doresc!sa faca crasme si birturi cit mai multe!
rusinos pt un primar si echipa lui sa nu dai atentie sportului care inseamna sanatate.dar de ce va mirati ca astia nu fac nimic.i ati vazut cumva p stadion sau prin parcuri p domnii primari si vice?nu.sant doar cu masinile sa poata sa se ingrase cit mai mult si sa ne mai minta iarasi in campanii!vai de noi!
inca jucam tenis pe terenurile si salile facute de odo,vorba lui pit.va dati seama cit a progresat acest oras?chiar daca ploua cu galeata in ele se face miscare,dar primarii ceilalti ce au facut pt sport?iar mlendea asta e campion!
Mai avem oleaca si acest primar va fi o istorie neagra pt oras.noi l am pus,noi il vom arunca.problema e cine va urma?!
noi santem obisnuiti sa jucam in conditii grele.pacat ca s au cheltuit miliarde p fotbal si alte timpenii iar noi nu avem un teren de tenis sau o pista de alergare sa facem miscare.chiar e rusinos!
felicitari Pit si copiilor tai!
va felicit pt ca va zbateti intr adevar in conditii f slabe dar important e ca faceti ceea ce va place si msi ales pt copiii nostri.rusine pentru primarie mai ales ca fiul lui ,andrei e antrenorul echipei nationale de tenis iar aici nu avem macar un teren de tenis.aici si tu esti de vina Pit fiindca l ati votat si l ai ajutat enorm,chiar si eu te a m ascultat,iar el si si a batut joc de tot orasu nu numai de sport.sper sa l dati jos asa de repede precum l ati pus!
Cum dreac sa nu acorde atentie can ati votat un buget de 6 miliarde lei vechi sportului binşan? Ia vezi cate orase cu asa populatie din Bihor mai au asa buget!!!