Cupa de Primăvară şi-a desemnat câştigătorii - Tenismenii orădeni, printre performeri
Terenurile de tenis acoperite de la Baza Sportivă „Antonio Alexe” au găzduit recent turneul pe echipe dotat cu trofeul Cupa de Primăvară. Cu o serie de sportivi veniţi din întreaga ţară, competiţia a consemnat clasarea pe podium a şase tenismeni orădeni la paru categorii.
Fiecare echipă participantă a fost alcătuită din câte doi jucători, atât la masculin cât şi la feminin, duelurile necesitând câte două jocuri de simplu şi unul de dublu. Competiţia, care a făcut parte din calendarul Federaţiei Române de Tenis, s-a adresat următoarelor categorii de vârstă: 12, 14 şi 16 ani, ultima adunând la start doar băieţi. Cea mai bună clasare a unui sportiv legitimat la CSM Oradea i-a aparţinut lui Christian Teszari care alături de un craiovean a câştigat categoria 14 ani. Echipa Floriana Popovici – Anamaria Coroiu, ambele de la CSM Oradea, au terminat pe locul al doilea la aceeaşi categorie de vârstă, la fel cum au făcut-o şi Nimrod Nemeş – Vladimir Cuc (CSM Oradea) dar în proba masculină 16 ani. Tot pe locul al doilea a încheiat competiţia şi Răzvan Sime la categoria de vârstă 14 ani.
Câştigătorii şi finaliştii fiecărei categorii au fost:
12 ani masculin
BATIN TUDOR (CS SĂNĂTATEA ERGOLEMN SATU-MARE), FUNKENHAUSER MARTIN-KLAUS vs TUTURUGA NICOLAE (CSU TG. MURES), MARCUS ANDREI (S&F TENIS SYSTEM PRAHOVA), scor 3-0
14 ani masculin
TESZARI CHRISTIAN (CSM ORADEA), BALAN DARIUS (TC STANICA CRAIOVA) vs GORBE BIRTA DAVID (TENIS PROFI ARAD), SIME RAZVAN (CSM ORADEA), scor 3-0
16 ani masculin
LOVAS KEVIN (CSM PETROSANI), ROSULESCU RARES (CSS PETROSANI) vs CUC VLADIMIR, NEMES NIMROD (ambii CSM ORADEA), scor 2-1
12 ani feminin
GASPAR MARIA, MERGHES PATRICIA (ambele CS SPORT 4 FUN TIMISOARA) vs GLIGOR DARIA (CS MOVA ALBA-IULIA), FEDERICA OANA ANAMARIA (CSU TG.MURES), scor 2-1
14 ani feminin
PUIAC ALEXIA (CS MARC TENIS CLUJ-NAPOCA), BEREANU DANIELA (CSM RESITA) vs POPOVICI FLORIANA, COROIU ANAMARIA (ambele CSM ORADEA), scor 3-0
Comentarii
Nu există nici un comentariu.