Începută la Beiuş, pe 4 februarie, Cupa de Iarnă a continuat sâmbătă, la Oradea. Partidele întrecerii organizată de AJF Bihor s-au disputat pe terenul sintetic acoperit al Bazei Sportive Tineretului.

Programul iniţial a fost modificat din cauza faptului că doar patru formaţii din cele şase înscrise s-au prezentat la joc. Chiar dacă s-au disputat mai puţine meciuri, nivelul nu a avut de suferit, majoritatea întâlnirilor fiind aprig disputate.

Spectacol şi multe goluri

Partida Liberty - FC Universitatea a avut parte de o întoarcere spectaculoasă de scor, studenţii revenind de la 1-2 şi câştigând la limită, scor 3-2. De asemenea, la meciul Hidişel - Liberty, prima echipă conducea cu 4-2, când Fazecaş a şutat fulgerător, balonul întâlnind bara porţii adverse. Jucătorii de la Hidişel au solicitat gol, motivând că balonul a revenit în teren din bara din spate a porţii, însă, jocul a continuat (părerile celor prezenţi au fost împărţite, spectatorii fiind surprinşi de rapiditatea execuţiei) iar pe contraatac, Liberty a marcat şi a relansat lupta. În cele din urmă, partida s-a încheiat cu succesul echipei din liga a V-a, astfel, faza litigioasă nu a mai avut importanţă. Dintre cele patru participante s-a detaşat clar FC Hidişelul de Sus, echipă patronată de grecul Spiridon Baltsavias, cel care a construit cele trei terenuri sintetice din cadrul Bazei Tineretului. Liderul Seriei a III-a a Ligii a V-a Team Sport a câştigat faza a doua a Cupei de Iarnă cu maximum de puncte, învingându-şi toţi adversarii.

Trei echipe la egalitate

Celelalte trei formaţii au fost de valori sensibil egale, terminând fiecare cu trei puncte, astfel departajarea s-a făcut în urma golaverajului din meciurile directe între ele. Deşi a început cu două înfrângeri, CF Liberty a terminat pe locul secund, reuşind să câştige la scor ultimul joc al turneului. Pe ultima treaptă a podiumului au urcat studenţii de la FC Universitatea, conduşi de pe margine de antrenorul Gheorghe Dumitrescu, care a avut la dispoziţie cel mai numeros lot dintre participantele la etapă. Bayern Oradea a început cu o înfrângere, apoi a câştigat la limită, însă pierdut şansa de a încheia pe locul doi, pierzând ultimul meci al turneului.

Premii speciale

Apărătorul buturilor echipei Bayern, Călin Dobai, a fost desemnat cel mai bun portar al turneului. Formaţia antrenorului-jucător Adi Tătar (41 ani) a avut în componenţă cel mai în vârstă jucător al turneului, Praja Crăciun împlinind în acest an 53 de ani. Alte două premii speciale au fost acordate lui Marius Popa (FC Hidişelul de Sus), golgeterul turneului, respectiv echipei FC Universitatea Oradea, formaţie care a primit Trofeul Fair Play.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de Valer Vancea, preşedintele AJF Bihor.