Cupa "Cis Gaz" la judo pentru copii - Orădenii s-au dovedit a fi cei mai buni
Desfășurat în condiții nu tocmai propice (frig pătrunzător), în Sala Sporturilor din Târgu Mureș, Turneul Internațional de judo pentru copii I, II și III (ediția a 5-a) dotat cu trofeul "Cis Gaz" a avut în echipa LPS CSȘ Liberty Oradea câștigătoarea competiției. Cele 18 medalii cucerite au determinat clasarea orădenilor pe primul loc în clasamentul general.
Competiția, de un nivel valoric bun, a fost onorată cu prezența de 530 de sportivi de la 47 de cluburi dintre care 7 au fost din Republica Moldova și Bulgaria. Clubul orădean a deplasat o delegație de 42 de judoka, băieți și fete, care sunt pregătiți de către profesorii Olimpia Ianc, Alina Borza, Alexandru Goncearenco, Aurelian Fleisz și Emil Morar.
Clasările pe podium obținute de orădeni:
Locul I - Robert Boldiş (50 kg), David Fodor (55 kg), Alex Creţ (66 kg), la copii I (U14); Adriana Barani (48 kg), Sarolta Lungu (52 kg), Paul Morar (38 kg), Raul Dobocan (+55 kg), la copii II (U12); Bianca Popa (29 kg) la copii III (U10).
Locul al II-lea - Bianca Suciu (+57 kg), Jesica Filip (32 kg), David Kasziba (73 kg) la copii I; Carina Jurcă (+52 kg), Daniel Fazekas (55 kg), Arian Fălăuş (50 kg) la copii II.
Locul al III-lea - Gesica Fodor (32 kg) la copii I; Denis Borza (38 kg) la copii II; Rebecca Kiss (29 kg), Alisia Birou (48 kg) la copii III.
În imediata apropiere a podiumului, terminând întrecerea pe locul al V-lea, au fost Lana Schrade (+57 kg) şi Darius Ţârlea (30 kg).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.