Ajunsă la cea de-a III-a ediţie, "Cupa Bihorul" la box se va desfăşura, astăzi şi mâine, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe". Întrecerea, organizată de Direcţia Judeţeană de Sport Bihor (inspector Korodi Iosif), va reuni la start pugilişti legitimaţi la cluburile CS Crişul Oradea (antrenor emerit, Miklos Mihai, instructori, Viorel Crăciunea şi Liviu Pordea), CSM Baia Mare, LPS Baia Mare, Banatul Timişoara, Riviera Arad, BC Arad şi Motorul Arad. Se va concura, atât la masculin, cât şi la feminin, la toate categoriile de vârstă: copii, cadeţi, juniori, tineret şi seniori. Gala de astăzi va debuta la ora 15.00, iar cea de mâine, care va include finalele, la ora 11.00.