Culio vizează eventul cu Galatasaray
Mijlocaşul Juan Culio, achiziţionat săptămâna trecută de Galatasaray de la CFR Cluj, a declarat că speră să câştige cu noua sa echipă, antrenată de Gheorghe Hagi, campionatul şi Cupa Turciei, informează presa turcă.
"Avem două obiective. Unul este Cupa Turciei, pe care trebuie să o câştigăm. Apoi mai este campionatul. Suntem puţin departe de acest obiectiv, dar este important. Sper că şi eu voi face lucruri frumoase", a spus Culio. Juan Culio (foto, echipament alb) a precizat că este pregătit pentru presiunea rezultatelor aşteptate de la o echipă mare ca Galatasaray. "Sunt conştient că am venit la o echipă mare. Sunt obişnuit cu presiunea şi sunt pregătit. Mă aflu într-un grup de prieteni foarte frumos, iar acest lucru este important. Automat atmosfera pozitivă de aici se va reflecta pe teren. Cred că vom obţine rezultate frumoase pentru că ştiu că la o echipă ca Galatasaray locurile doi şi trei nu sunt o performanţă. Bineînţeles că există oameni care au jucat un rol important în venirea mea aici. Antrenorul, conducerea... Sunt oameni care au încredere în mine. Iar eu voi face totul pentru a nu dezamăgi", a explicat el. Culio a menţionat că nu îşi face probleme în privinţa locului în care va fi plasat în teren de către tehnicianul Gheorghe Hagi: "Nu am probleme în ceea ce priveşte locul în care sunt plasat în teren. Am jucat în diverse zone ale liniei de mijloc şi m-am adaptat în toate. Antrenorul ştie în ce poziţie voi juca. Hagi are în spate o carieră incredibilă, este greu să fii ca el. Eu voi face totul în funcţie de instrucţiunile sale. Pot juca în poziţia de număr 10, dar bineînţeles că este greu să fii ca Hagi". Întrebat dacă a discutat cu argentinianul Mauro Formica, despre care presa turcă a scris că ar putea ajunge la Galatasaray, Culio a spus că numai a auzit de posibilul transfer al jucătorului respectiv din mass-media: "Am auzit şi eu ce se spune despre un eventual transfer al lui Formica. Sincer să fiu eu nu am discutat cu el". Juan Culio a precizat că fostul său coechipier de la CFR Cluj, Lacina Traore, al cărui nume a fost, de asemenea, menţionat în legătură cu Galatasaray, este un jucător tânăr, de viitor, talentat şi foarte muncitor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.