Patru componente ale Diviziei A la baschet masculin, BC Mureş Târgu Mureş, CSM Oradea, CSM Bucureşti şi CSU Atlassib Sibiu, s-au întrecut, la finalul săptămânii trecute, într-un turneu organizat de prima echipă. Orădenii au început turneul cu stângul, pierzând în faţa bucureştenilor, în duelul CSM-urilor (scor, 77-84). Vineri seara, orădenii au cedat în faţa echipei gazdă, 73-81 cu BC Mureş, dar au încheiat turneul cu o victorie, depăşind cu 64-47 echipa CSU Atlassib Sibiu.

Turneul a fost câştigat de echipa târg-mureşeană, iar CSM Oradea a terminat pe locul secund, depăşindu-le la întâlnirile directe pe CSM Bucureşti şi Atlassib, toate cele trei echipe având câte o victorie. Deşi Topchov a fost recuperat după accidentarea din primul meci, CSM Oradea a avut o bancă scurtă şi în ultimele două jocuri. Dacă Lazar este plecat la lotul naţional, Franklin, Paşca şi Hora n-au putut fi folosiţi din cauza problemelor medicale cu care se confruntă. În ciuda acestor probleme, orădenii au evoluat bine în meciul cu gazdele, unul echilibrat, dar la finalul partidei BC Mureş s-a impus cu 81-73 (23-22, 18-12, 20-18, 20-21). A fost un joc în care elevii lui Cristian Achim au "păcătuit" din nou la linia de aruncări libere, transformând doar 14 din 27 aruncări.

Pentru CSM Oradea au evoluat: Pascu 2, Lupusavei 9 (3x3), Maric 12 (3x3), Pesic 15 (2x3), Topchov 17, Navickas 4 (1x3), Ţibîrnă 7 (1x3), Stefanovic 7 (1x3).

Coşgeterii echipei din Târgu Mureş (antrenor, Srecko Sekulovic) au fost Ciric 20 (5x3), Peciukas 17 (3x3), Cuic 13 (3x3) şi Balaban 11.

CSM Oradea a încheiat turneul cu un succes fără drept de apel în faţa echipei CSU Atlassib Sibiu, pe care au depăşit-o cu 64-47 (14-10, 18-13, 21-15, 11-9). Astfel, Cristian Achim a câştigat duelul cu Dragan Petricevic, ajuns în această vară pe banca sibienilor.

CSM Oradea: Pascu, Lupusavei 6 (2x3), Maric 9 (1x3), Pesic 8, Topchov 27, Navickas 12 (2x3), Ţibîrnă 2, Stefanovic.

Cu 14 puncte (2x3), Griskenas a fost coşgeterul echipei Atlassib.

În ultimul meci al turneului, BC Mureş Târgu Mureş - CSM Bucureşti 86-80.