După o pauză de o lună, astăzi se reia campionatul Diviziei A la handbal masculin. De la ora 17.00, CSM Oradea, liderul Seriei B, întâlneşte la Arena "Antonio Alexe" ocupanta locului 6, Universitatea Craiova, într-o partidă pe care orădenii au toate şansele să o câştige.

Gazdele vor juca acest meci mai degrabă cu gândul la barajul de promovare, unde vor întâlni ocupanta locului 2 din Seria A, şi una dintre echipele situate pe poziţiile 11 şi 12 în Liga Naţională. "Vom avea o misiune dintre cele mai dificile la baraj, mai ales în faţa formaţiei care vine din prima ligă. Va fi una dintre echipele CSM Bucureşti, U Transilvania Cluj sau CSM Ploieşti, în funcţie de clasamentul final. Indiferent cu care vom nimeri, va fi o advesară foarte dificilă, pentru că va avea avantajul experienţei şi al jocurilor tari din Liga Naţională. Noi vom face însă tot ce depinde de noi pentru a promova. Nimeni nu ne dădea nicio şansă să câştigăm seria în faţa echipelor băimărene Minaur şi Extrem, dar iată că am reuşit, după un parcurs foarte bun, în care am înregistrat, cu excepţia unui egal şi a unui eşec, doar victorii", a comentat antrenorul Sebastian Tudor. Dacă Minaur nu se va califica la baraj, turneul de promovare va avea loc la Baia Mare, la sfârşitul lunii mai, concomitent cu Cupa României, iar dacă băimărenii se vor clasa pe locul 2 în serie, în dauna lui HCM Făgăraş, competiţia se va disputa la Buzău, la începutul lui iunie. Valoros pentru liga secundă, lotul orădenilor trebuie întărit şi cu jucători cu experienţă în perspectiva unei posibile promovări. În acest moment, însă, gruparea orădeană nu dispune de banii necesari transferării acestora şi aşteaptă implicarea unor sponsori. "Am avea nevoie de patru jucători cu experienţă la nivelul Ligii Naţionale, dar pentru a-i aduce trebuie să găsim doi-trei sponsori care să le plătească salariile. CSM ne asigură condiţii de pregătire, cheltuieli competiţionale, cazare, masă, dar mai mult nu poate", a adăugat antrenorul handbaliştilor de la CSM Oradea.