La o zi după cucerirea titlului naţional la polo juniori 2, Ionel Bungău, directorul CS Crişul Oradea, şi Ciprian Cîmpianu, antrenorul principal, au făcut o radiografiere a evoluţiei echipei pe parcursul sezonului recent încheiat.

La sfârşitul săptămânii trecute, echipa de juniori 2 de la Crişul a demonstrat încă o dată că Oradea este cel mai puternic centru din poloul românesc. Dacă la juniori 1 Dinamo Bucreşti a reuşit să câştige în faţa orădenilor, de data aceasta, în returul turneului final de juniori 2, Crişul pur şi simplu şi-a spulberat toţi adversarii. Înaintea începerii competiţiei de la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu existau ceva emoţii din cauza faptului că nu mai puţin de 6 jucători nu s-au putut pregăti împreună cu echipa, deoarece au participat cu naţionala la Jocurile Europene de la Baku. Totuşi, până la urmă, valoarea şi-a spus cuvântul, astfel că băieţii lui Ciprian Cîmpianu au câştigat la scor fiecare dintre cele 5 partide disputate, adjudecându-şi astfel titlul de campioni naţionali.

 

"S-au apărat fantastic"

Parcursul excelent de la turneul orădean a fost apreciat de către directorul CS Crişul Oradea. "Evoluţia echipei de la cel de-al doilea turneu final a fost entuziasmantă. Jocul din partida cu Steaua, pe care am învins-o cu 15-2, dar mai ales cel din aşa-zisul derby cu CSŞ 1 Bucreşti, cu care am câştigat la 9 goluri diferenţă (12-3), m-a încântat. Nu i-am văzut demult pe băieţi fiind atât de determinaţi, iar scorul de 7-0 după prima repriză cu ocupanta locului al doilea (CSŞ 1) spune totul despre cum au stat lucrurile în bazin. Au fost cu o clasă peste adversari", a declarat Ionel Bungău. Conducătorul clubului orădean şi-a exprimat în final dezamăgirea faţă de decizia antrenorului bucureştenilor (Eugen Georgescu) de a scoate echipa din apă. "Nu pot să înţeleg de ce a făcut asta. Era evident că le suntem net superiori. Ei au făcut egal cu Steaua (7-7) pe care noi am învins-o cu 15-2. Scorul era 10-0 şi nu ai cum să dai vina pe arbitraj la o asemenea diferenţă mai ales când dreptatea a fost împărţită de cel mai bun arbitru român (Adrian Alexandrescu). Băieţii s-au apărat fantastic", a mai adăugat conducătorul clubului Crişul.

Echipă diferită faţă de startul sezonului

Din partea conducerii tehnice, antrenorul principal a punctat lipsa omogenităţii lotului care s-a modificat de la începutul sezonului, dar care în final nu a influenţat rezultatele echipei. "Echipa care a cucerit titlul nu este exact aceeaşi care a început această ediţie de campionat şi asta din cauza faptului că sunt câţiva jucători care s-au lăsat. În aceste condiţii cu atât mai valoros este acest trofeu câştigat până la urmă fără drept de apel. În perioada următoare, cei mai mulţi jucători se vor afla în vacanţă până la începutul lunii august şi doar câţiva dintre ei (2 sau 3) vor reîncepe pregătirile în data 13 iulie, alături de CSM Digi Oradea", a precizat Ciprian Cîmpianu.