Cu beiuşenii nu-i de glumit!
Disputată ieri după-amiază, etapa a VII-a din seria a 6-a a Ligii a III-a la fotbal a fost una fastă pentru echipele bihorene. CF Bihorul Beiuş a demonstrat că nu a ajuns întâmplător pe primul loc, obţinând toate cele trei puncte în dificila deplasare efectuată la Zlatna. În schimb, Luceafărul Oradea a trebuit să se mulţumescă cu o remiză în meciul de pe teren propriu cu Unirea Dej.
FC Zlatna - CF Bihorul Beiuş 0-1 (0-1)
Deşi au evoluat în deplasare, beiuşenii au făcut-o curajos, punând presiune pe defensiva gazdelor. În minutul 25, Szabo a fost blocat de portarul advers, la 6 m de poartă, pentru ca, peste două minute, Paul Luca să deschidă scorul, transformând impecabil o lovitură liberă de la 16 m, balonul ducându-se în vinclul porţii adverse (0-1).
Liderul a evoluat bine şi în repriza secundă. Nemulţumite de rezultat, gazdele se aruncă în atac, dar Bonta intervine excelent, în minutele 75 şi 76. Prelungită cu patru minute, partida s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, care au încins la final o horă a bucuriei. Victoria i-a fost dedicată antrenorului Rudy Kovacs, care şi-a sărbătorit ziua de naştere chiar ieri. "La mulţi ani!", din partea departamentului sport al "Crişanei".
Marcator: P. Luca 27
CF Bihorul: Bonta - Silaghi, Tăut, Şerb, Fărcuţa - Balea (84 Mangra), P. Luca, Ilaş (73 Mihoc), Trip (89 P. Mihai) - G. Bogdan, Szabo (89 Fl. Popa). Antrenor: Rudy Kovacs.
Luceafărul Oradea - Unirea Dej 0-0
Deşi a dominat teritorial prima repriză, echipa gazdă şi-a creat puţine ocazii de gol, experimentata echipă oaspete fiind bine aşezată în teren. Singurele oportunităţi ale orădenilor din prima repriză le-au aparţinut lui Neaga (min. 10 - şut din 14 m, deviat de Aştilean şi prins de portar), Ianc (36 - cap din 8 m, peste transversală, după o centrare a lui Morar) şi Dumiter (41 - şut din unghi, în plasa laterală). Repriza secundă a fost mai animată, deoarece şi oaspeţii au ieşit mai mult la joc. Cea mai mare ocazie a aparţinut însă gazdelor, în debutul reprizei secunde, Buştea (48) şutând în portar, de la 10 m. În minutele de prelungiri, gazdele puteau marca golul victoriei, dar Mihoc a apărat şuturile trimise de Codoban şi Ember. Finalul jocului a consemnat o remiză "albă", echitabilă după modul în care s-a jucat.
Luceafărul: Gheţe - S. Pocian, Magda, Giura, Morar - Ember, Ianc (64 Codoban), Ov. Ghilea (84 Briciu), Cipău (46 Buştea) - Dumiter (75 Crişan), Neaga. Antrenor: Florin Fărcaş.
Celelalte rezultate ale etapei a VII-a: FC Cisnădie - Unirea Ungheni 2-0; AFC Odorheiu Secuiesc - Voinţa Livezile 2-2; FC Zalău - Avântul Reghin 1-1; SESO Câmpia Turzii - CSM Sebeş 1-0; Marmaţia Sighet - Gloria II Bistriţa 1-5; Gaz Metan II Mediaş - Sănătatea Cluj-Napoca 2-0; Turul Micula - Voinţa Sibiu 0-1.
Clasament - Seria a 6-a
1. Bihorul Beiuş 7 5 1 1 9-3 16 (+7)
----------------------------------------------------------------------------------------
2. Voinţa Sibiu 7 5 1 1 8-3 16 (+7)
3. Seso C. Turzii 7 4 2 1 11-7 14 (-1)
4. Gaz Metan II 7 3 4 0 15-11 13 (+1)
5. FC Zalău 7 3 3 1 13-10 12 (0)
6. Gloria II Bistriţa 7 3 2 2 16-6 11 (-1)
7. FC Zlatna 7 3 2 2 10-6 11 (+2)
8. Unirea Dej 7 2 4 1 10-5 10 (+1)
9. FC Cisnădie 7 3 1 3 9-5 10 (-2)
10. Voinţa Livezile 7 2 4 1 7-5 10 (+3)
11. Marmaţia Sighet 7 2 2 3 8-14 8 (-4)
12. Luceafărul 7 1 4 2 5-6 7 (-5)
13. Unirea Ungheni 7 2 1 4 10-14 7 (-2)
------------------------------------------------------------------------------------
14. Sănătatea Cluj 7 2 1 4 5-11 7 (-2)
15. CSM Sebeş 7 1 2 4 6-12 5 (-4)
16. Turul Micula 7 1 2 4 6-16 5 (-7)
17. Od. Secuiesc 7 1 1 5 10-18 4 (-5)
18. Avântul Reghin 7 0 3 4 6-12 3 (-6)
FIX PULA,TARANI DE BEIUS,DOAR CU ARBITRAJE,SI ACASA SI AFARA,GUNOAIELOR,KOVACS SI GANEA DOI CACATI.
felicitarii.beiuseni.avem cu ce ne mandri.hai beiusul