Dacă până acum s-au manifestat verbal împotriva arbitrajelor, reprezentanţii clubului Poiana Budureasa vor recurge la o altă formă de protest. La proximul meci oficial, programat sâmbătă, în deplasare, cu CSO Ştei, budurenii vor evolua cu banderole albe pe braţ. Antrenorul Sandu Balaj susţine că echipa sa a avut de suferit de pe urma prestaţiilor arbitrilor şi în derby-ul rundei inaugurale a returului, cu Tricolorul Alparea, pierdut cu 0-1.

Balaj consideră că rezultatul partidei de la Uileacu de Beiuş a fost viciat de brigada de arbitri formată din Florin Marcu - Radu Pascu şi Ciprian Fiter. "Golul a fost marcat dintr-un ofsaid de 4-5 metri, nesemnalizat de asistentul Pascu şi la care centralul Florin Marcu nu a avut nicio reacţie. Nu mai vorbesc de faptul că am fost opriţi aiurea de vreo trei ori din poziţie singur cu portarul pentru ofsaid sau că am primit cartonaşe galbene pentru simulări, deşi jucătorii noştri au fost cei faultaţi. S-a arbitrat cu unităţi de măsură diferite şi nu e normal. Vom protesta în continuare faţă de aceste arbitraje penibile din Liga a IV-a", este de părere antrenorul de la Poiana Budureasa. În meciul următor, cei de la Budureasa au anunţat că vor fi protagoniştii unui alt gest de protest. "La Ştei vom evolua cu banderole albe în semn de nemulţumire faţă de calitatea arbitrajelor pe care le avem. Dacă vom mai fi furaţi, luăm în calcul chiar şi retragerea de pe teren. Una e să greşeşti, şi alta e să-şi bată joc cineva de tine. Ne-am săturat şi ne vom adresa şi forurilor federale să ştie ce mizerii se întâmplă în fotbalul judeţean. Ne zbatem să facem cantonamente, să atragem jucători, să le oferim o primă de joc, dar degeaba dacă sunt împiedicaţi să câştige nişte bani. Unii mi-au spus că nu are rost să mai vină să joace dacă sunt condamnaţi din start să piardă meciurile, mai ales cele împotriva echipelor cu un obiectiv important", a conchis Sandu Balaj.