Cu aere de vedete, nu se poate face performanţă
Retrogradată la finele sezonului trecut din Liga Naţională, echipa de handbal masculin CSM Oradea şi-a propus ca obiectiv revenirea cât mai rapidă în eşalonul de elită. Deşi conducerea clubului orădean preconiza ca formaţia să încheie întrecerea fără nicio înfrângere, iată că deja s-au acumulat două înfrângeri, ultima consemnându-se pe terenul unei echipe mult mai slab cotate.
“Rebelii” vor bani mai mulţi
Pentru a afla mai multe din culisele echipei, din frământările lotului orădean, am purtat discuţii cu antrenorul principal al formaţiei, Petre Avramescu, şi cu directorul clubului, Petruţ Drăgan. Fără a încerca să scuze eşecul de la Făgăraş, tehnicianul orădean a scos în evidenţă carenţele din jocul defensiv al elevilor săi, aceştia intrând în jocul dur al adversarilor, dar fără acea “răutate” caracteristică echipelor mari. La rândul său, directorul Petruţ Drăgan a fost mult mai tranşant, acuzând trei dintre jucătorii echipei (Liberţ, Munea şi Pankler) de neimplicare, de absenţă din joc. “Cei trei au venit cu pretenţii financiare exagerate, pretinzând să fie plătiţi la fel ca şi în Liga Naţională, pe motiv că ei n-au nicio vină pentru retrogradarea echipei!? Deşi Comitetul Director a votat un regulament acceptat de jucători, care prevede ca sumele din contracte să fie plătite 75% lunar, iar restul să constituie primă de obiectiv, cei trei nu sunt de acord, cerând să primească suma din contract integral, plus primă de obiectiv. Mi se pare lipsă de bun simţ să pretinzi să fii plătit atunci când nu joci nimic, ba chiar pierzi în faţa unor adversari slab cotaţi”, a precizat directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan. Nu dorim să ţinem partea nimănui, dar ni se pare absurd să vii cu pretenţii financiare atunci când nu joci nimic, când rezultatele sunt sub aşteptări, când joci într-un eşalon inferior, dar vrei să fii plătit ca şi în Liga Naţională. Jucătorii ar trebui să ştie că mai întâi trebuie să dai, abia apoi să ceri. Iar majoritatea dintre ei n-au dat nimic, n-au arătat deloc că doresc ca echipa de handbal să evolueze în elită şi nu la matineu.
Francisc Biro, director tehnic
În ideea de a detensiona situaţia din sânul echipei, conducerea CSM Oradea a decis cooptarea antrenorului Francisc Biro în structura clubului, numindu-l director tehnic. Sarcina domniei sale nu va afecta munca celor doi antrenori, care vor răspunde în continuare de antrenamente, de pregătiti şi de rezultate, domnul Biro fiind o interfaţă între conducere şi jucători. "Domnul Biro a fost numit ieri (n.r. - luni) în funcţia de director tehnic al echipei şi va avea sarcina de a-i face pe jucători să revină cu picioarele pe pământ şi să înţeleagă că aerele de vedetism nu sunt propice performanţei. Am convocat o şedinţă de Comitet Director, la care au fost prezenţi şi cei trei jucători în cauză, şi s-a luat decizia, la sugestia domnului Biro, de a discuta mai întâi cu toţi jucătorii şi abia apoi vom lua măsuri", ne-a declarat Petruţ Drăgan, directorul CSM Oradea.
Vor sosi alţi doi jucători
Directorul CSM Oradea ne-a confirmat că tratativele pentru transferul jucătorului Albu sunt încheiate, acesta fiind aşteptat zilele următoare la Oradea. De asemenea, şi interul Iulian Alexandru este cu un picior în curtea CSM-ului, astfel că echipa se va întări şi mai mult în perspectiva atingerii obiectivului fixat la startul campionatului: promovarea în prima ligă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.