Baschetbaliștii orădeni au obținut cea de-a 22-a victorie consecutivă în Liga Națională reușind să învingă categoric, 70-91 (11-21, 26-17, 15-24, 18-29), în deplasare, pe CSU Sibiu. Partida din Sala Transilvania a contat pentru etapa a 26-a a LNBM, iar victoria îi păstrează pe orădeni în fotoliul de lider în Top 10 cu un bilanț de 15-1.

După cum o arată și scorul pe sferturi, bihorenii au început bine partida dar în secvența a doua a meciului s-au deconectat astfel că la pauza mare conduceau cu doar un punct diferență, scor 38-37, după ce la începutul sfetului al doilea aveau 10 puncte avans. Din fericire însă situația s-a reglat în partea secundă astfel că roș-albaștrii au obținut un succes reconfortant la Sibiu. „A fost o victorie conturată în repriza a doua. Am intrat un pic deconcentrați, un pic pe vârfuri cum se spune. N-am avut acea răutate pe care ar fi trebuit să o avem, în prima repriză. Aș vrea să remarc că în partea a doua, agresivitatea și buna execuție a seturilor au dus la câteva faze frumoase și la câteva aruncări deschise transformate. Vreau să mai spun că, deși pare simplu, în momentul în care spui că o echipă are 22 de victorii consecutive, de fapt este complicat, pentru că jucătorii cumva se relaxează, nu mai lucrează la capacitatea maximă, au impresia că sunt foarte buni și aici nu este cazul. Orice echipă este bună dacă rămâne umilă, în adevăratul sens al cuvântului pentru sport, dacă continuă să muncească la antrenamente foarte mult. Numai așa pot să vină rezultatele și performanțele. În momentul în care ștacheta se lasă jos, jocul se va duce și el în jos”, a declarat Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea, la finalul partidei, conform baschet.ro.

A revenit Justin Carter

De remarcat revenirea americanului Justin Carter care s-a aflat pentru prima dată pe teren după o pauză de 10 săptămâni cauzată de o accidentare la genunchi. Următorul joc al orădenilor se va disputa sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 20.30 (Digi Sport 4), la Oradea Arena acolo unde vor primi replica echipei SCM U Craiova, a 8-a clasată în Top 10 LNBM.

Mark Ogden a totalizat 22 puncte, 4 recuperări, Donatas Tarolis a adăugat 19 puncte, Josh Bostic a bifat 12 puncte, iar Stephen Holt a izbutit 11 puncte pentru CSM CSU Oradea.