Fetele pregătite de Veres Attila au pierdut 43-72 (11-19, 15-20, 9-24, 8-9) disputa cu Universitatea Cluj contând pentru etapa a 6-a din Grupa Vest a Ligii Naționale.

Partida, care s-a desfășurat în sala de sport a Universității, a consemnat cel de-al 7-lea eșec stagional din tot atâtea posibile pentru orădence. Este mai mult decât evident deja că decizia federației de a integra toate echipele feminine în prima divizie reprezintă o pălărie prea mare pentru CSU Rookies Oradea. Chiar dacă acesta este principalul motiv al parcursului foarte slab al fetelor de la CSU, există și explicația nivelului valoric scăzut, trebuie să recunoaștem, pe care-l are formația orădeană în acest moment. Altfel nu se explică de ce bihorencele nu pot face nimic nici chiar în fața unor formații gen Sirius Târgu Mureș sau U Cluj care, la începutul sezonului, păreau abordabile.

S-au apropiat la 4 puncte în sfertul al doilea

Oaspetele s-au desprins încă din startul partidei (5-18 în minutul 6) și n-au cedat deloc inițiativa până la final. Singurul moment mai bun al orădencelor s-a consemnat în sfertul al doilea atunci când au reușit să se apropie la doar 4 puncte (18-22) în minutul 14. Din acel moment și până la final Universitatea Cluj a dat ritmul mărindu-și constant diferența pe tabela de marcaj. Două jucătoare din tabăra gazdelor putem evidenția, dacă ni se permite să facem asta la un asemenea scor, în absența americancei Allison Zalin. Este vorba despre Ruxandra Chiș și sârboaica Teodora Saric. Cea dintâi a încris 13 puncte, a făcut 6 recuperări și 6 intercepții în aproape 36 de minute cât s-a aflat pe parchet, fiind cea mai utilizată baschetbalistă de către Veres Attila. Saric a încheiat meciul cu 12 puncte, 6 recuperări, 2 intercepții și o pasă decisivă în apropae 29 de minute de joc.

CSU Rookies Oradea oc upă ultimul loc cu 7 puncte după 7 jocuri disputate și va evolua sâmbătă, în deplasare, cu CSM Satu Mare, locul al doilea în clasament cu un joc mai puțin disputat dar probabil cea mai bună echipă din serie.

CSU Rookies Oradea:  Vujovic, Farcaș 2 puncte, Veres I. 1, Goncze 5 (1x3p), Chiș 13(1x3p), Farago 6, Blejan 2, Roșu 2, Judeu, Kokovay și Saric 12. Antrenor: Veres Attila.