Desfăşurare spectaculoasă a jocului CSU Oradea - FC Argeş din Sala de Sport a Universităţii. Condusă la pauză, echipa orădeană a avut o puternică revenire în repriza secundă în care a primit doar trei goluri, câştigând cu 20-17 (11-14)!

 

Vecine de clasament înaintea rundei a 14-a din Divizia A, Seria B, cele două echipe au avut prestaţii diferite în prima repriză. Piteştencele au fost mai atente în defensivă şi mai precise în atac, conducând în cea mai mare parte a timpului cu 3-4 goluri diferenţă. La pauză, oaspetele aveau un avans de trei "lungimi" (11-14), care putea fi mai mare dacă portarul Crina Pintea nu para o aruncare de la 7 metri.

Repriza secundă a avut un scenariu palpitant. Mai determinate, orădencele au început cursa de urmărire şi, după opt minute de la reluare, au egalat la 15, pentru ca în mioutul 48 să preia conducerea cu 17-16, graţie golului marcat de junioara Anamaria Hercuţ. Impulsionate de public, handbalistele de la CSU s-au apărat exemplar, primind doar trei goluri în 30 de minute, iar în atac au găsit soluţii de a marcat în momentele cheie, câştigând în cele din urmă cu 20-17!

Cu această victorie, a şaptea stagională, CSU Oradea a urcat pe locul 4, cu 23 de puncte, după Minaur Baia Mare - 40 puncte; Corona Braşov - 31 puncte  şi SCM Timişoara - 30 puncte.

Etapa viitoare, pe 10 februarie, echipa orădeană va juca tot pe teren propriu, cu ultima clasată, ACS Odorheiu Secuiesc, care a pierdut toate cele 13 jocuri din această ediţie de campionat.

CSU Oradea: Claudia Cetățeanu, Crina Pintea, Anca Nistor - Ștefania Roatiș, Denisa Tudose, Irina Munteanu 3, Alina Tovt, Cipriana Petric 5, Cristina Abodi, Jenica Rudics 4, Cornelia Vrabie 2, Gulnara Bițiș 4, Raluca Bîscă, Vali Motogna, Anamaria Hercuț 2. Antrenori: Doina Ardelean și Cristian Ardelean.

FC Argeș Pitești: Mihaela Constantin, Ioana Paraschiv - Bianca Stanca 1, Otilia Manea, Mihaela Obedeanu 4, Ioana Mînzicu 1, Livia Roșu. Ramona Papoiu 1, Paula Popeanu, Adriana Conea, Cătălina Cioflonea, Anamaria Udrea 4, Ana Preda, Florina Popescu 6. Antrenor: Titel Răduță.

Aruncări de la 7 metri: 5/4 marcate - 2/0 marcate.

Eliminări de două minute: 3-5.

Arbitri: Dorian Gurbină și Emilian Stanciu (ambii din Reșița).

Celelalte rezultate ale etapei: CSU Reşiţa - Naţional Vâlcea 23-24; SCM Timişoara - Minaur Baia Mare 20-27; Crişul Chişineu Criş - Corona Braşov 31-29; Olimpic Târgu Mureş - CSU de Vest Timişoara 29-25.