Handbalistele pregătite de Doina Ardelean au obținut cel de-al 7-lea succes stagional învingând 26-23 (12-13) pe CSU Reșița într-o partidă contând pentru etapa a 13-a din Seria D a Diviziei A.

Reșita a venit la Oradea să-și vândă scump pielea, rezultând un meci aprig și echilibrat până în minutul 50. Debutul jocului le-a găsit pe oaspete mai lucide și decise, acestea conducând la 2,3 și chiar 4 lungimi pe durata primei reprize (0-3 minutul 5, 2-6 minutul 11, 8-12 minutul 25). Spre sfârșitul primului mitan, orădencele au realizat că gluma se îngroașă, au strâns rândurile în defensivă, iar în minutul 29 au reușit egalarea la 12. Totuși ultima reușită aparține reșițencelor care intră la cabine cu avantaj minim. În cea de-a doua parte presiunea gazdelor crește, iar orădencele se desprind la două goluri, 16-14 în minutul 35, diferență care s-a dovedit a fi destul de fragilă, iar Reșița mai egalează o dată în minutul 38 (16-16). Se merge cap la cap până în minutul 50 când s-a înregistrat ultima egalitate, la 20. Câteva intervenții bune în poartă urmate de contraatacuri rapide, găsesc echipa din Caraș Severin fără replică iar echilibrul se rupe. Oradea se distanțează la 5 goluri în 5 minute, iar la 26-21, în minutul 55, era destul de clar că bihorencele nu mai pot scăpa victoria, chiar dacă ultimele 2 reușite au aparținut oaspetelor.

 

„Am scos Reșița din lupta pentru locul 3”

„Cu această victorie am scos Reșița din lupta pentru locul al treilea, așa se explică și îndârjirea cu care s-au agățat oaspetele de acest joc, după ce în precedentele două nu s-au prea omorât și au înregistrat înfrângeri la scor. E bine că ne-am consolidat noi această poziție, echipa fiind foarte tânără și aflată la primul sezon în această componență", a declarat Doina Ardelean, antrenoarea CSU Oradea.

Celelalte rezultate ale etapei: Marta Baia Mare – Universitatea de Vest Timișoara 31-33 (18-15) și, derby-ul campionatului, CSM Târgu Mureș – Crișul Chișineu-Criș 23-23 (12-11).

În clasament, lider este Crișul Chișineu-Criș, formație pregătită de orădeanul Sebastian Tudor, cu 33 de puncte. Pe locul al doilea se află CSM Târgu Mureș cu 29 de puncte în timp ce ultima treaptă a podiumului este ocupată de CSM Oradea cu 22 de puncte.

În etapa următoare orădencele vor evolua sâmbătă, 22 februarie, în deplasare, cu prima clasată, Crișul Chișineu-Criș.

CSU Oradea: Crina Pintea, Anca Ardelean, Raluca Fulgescu – Rafaela Duțu 7 goluri, Cristina Abodi 4, Denisa Tudose 2, Cipriana Petric 1, Andreea David 4, Maria Damian 3, Ariane Zegrean, Ștefania Surducan, Denisa Toma, Mădălina Horj, Anamaria Hercuț 5, Andreea Preduca, Anamaria Codreanu. Antrenori: Doina Ardelean și Cristian Ardelean.

CSU Reșița: Maria Popescu, Timea Dumitrache, Andra Iota – Adela Bochiș, Alina Hobrad, Alina Cistea 6, Alina Tovt 3, Rebeca Vlădășel 9, Iulia Bledea 2, Claudia Baldovin, Claudia Siman 1, Marinela Prycopi, Cătălina Dumitrescu 1, Naomi Ibănișteanu 1. Antrenori: Cristian Busuioc și Daniel Cocarla.