CSU Oradea - CSU Medicina Târgu-Mureş 2-3 - Au pierdut pe mâna lor
Încrezătoare într-un debut pozitiv în cadrul returului Diviziei A2 feminin, voleibalistele de la CS Universitar Oradea au trebuit să se recunoască învinse pe teren propriu în faţa formaţiei CSU Medicina Târgu Mureş.
Răsturnări de situaţie
La fel ca şi în tur, partida s-a decis în setul 5, oaspetele impunându-se cu scorul de 3-2 după un joc cu numeroase răsturnări de situaţie. Orădencele au fost conduse în prima parte a setului 1, dar la scorul 8-12 s-a solicitat primul timp de odihnă, după care „studentele" gazde au revenit, reuşind egalarea. După al doilea timp tehnic, printr-o serie de servicii şi blocaje decisive, orădencele s-au desprins şi s-au impus cu 25-20. Setul secund a fost cel mai echilibrat, orădencele având un avantaj de 6 puncte (10-4), însă mureşencele au întors rezultatul, preluând conducerea (11-10). Prima minge de set a aparţinut universitarelor care au condus cu 24-23, dar echipa oaspete, în urma unor execuţii exacte, a câştigat setul 2, în prelungiri (27-25). Pierderea setului a fost resimţita de echipa CSU Oradea, iar mureşencele au trecut în avantaj pe tabelă, adjudecând setul trei cu scorul de 25-17. Setul 4 a fost câştigat clar de echipa pregătită de Paul Szabo, orădencele conducând tot timpul pe tabelă şi impunându-se cu 25-18, serviciul şi blocajul colectiv fiind acţiunile cele mai eficiente ale gazdelor.
Învinse în setul decisiv
În setul cinci, greşelile neforţate dublate de lipsa de eficienţă la preluarea din serviciu au permis adversarelor să se distanţeze după schimbarea terenurilor (7-8), iar gazdele au fost nevoite să se recunoască învinse cu scorul de 15-8. Medicinistele s-au impus cu 3-2 la general, acelaşi scor care s-a consemnat şi în partida tur. CSU Oradea a evoluat în formula: Iuliana Fîcă (căpitan), Andreea Indrei, Mădălin Domniţa, Roxana Haidu, Bianca Chende, Camelia Ungur, Andreea Boiţ, Cristina Ştefan, Denisa Ienciu, Camelia Ungur, Simina Carţiş. Varga Eliza a evoluat la turneul de speranţe disputat în aceeaşi zi pentru formaţia ACS Borş, astfel nu a putut fi utilizată în partida cu mureşencele. În urma acestui rezultat, cele două echipe au rămas în clasament pe aceleaşi poziţii, patru - mureşencele, cinci - orădencele. Sâmbătă, CSU Oradea va juca tot pe teren propriu în compania ocupantei locului secund, Adep Satu Mare.
"Putem mai mult"
"Ne doream mai mult de la acest meci. Deşi echipa din Târgu Mureş dispune de o selecţie foarte bună, fiind centrul naţional de pregătire al celor mai bune junioare din vestul ţării, iar acest lucru s-a văzut, datorită lipsei de exactitate şi a problemelor avute la serviciu şi preluarea din serviciu, nu am reuşit să obţinem victoria. Sper să reuşim ca în play-off să demonstrăm că putem mai mult" - ne-a declarat Paul Szabo-Alexi, team managerul CSU Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.