După ce în runda precedentă mureşencele practic zdrobeau Minaur 2 Baia Mare învingând la 17 goluri diferenţă, puţină lume lua în calcul o evoluţie atât de curajoasă a fetelor de la CSU în faţa unei echipe care defilează în campionatul Seriei D din Divizia A. La capătul unei partide care a contat pentru etapa a 13-a, CSU Oradea a pierdut 25-29 după ce la pauză conducea 12-10.

Deşi la Oradea venea liderul cu punctaj maxim, iar gazdele evoluau fără două componente de bază, Sabrina Lazea şi Adina Sabău, ale căror împrumuturi de la HC Zalău au expirat pe 20 ianuarie, bihorencele au strâns rândurile şi au reuşit o prestaţie de excepţie. Mai mult este singura dată când mureşencele au fost conduse la pauză (scor 12-10), jocul fiind echilibrat timp de 45 de minute. Totuşi numele grele din formaţia oaspete şi-au impus ritmul de joc, finalul partidei aparţinând clar acestora. Amintim doar că Andreea Târşoagă, componentă a lotului naţional, a reuşit la Trofeul Carpaţi de acum 2 luni o victorie de senzaţie cu selecţionata B a României contra naţionalei Rusiei, vicecampioana europeană în exerciţiu. Antrenorii mureşeni au dorit să odihnească piesele grele, care au avut un program destul de solicitant, însă rezultatul nu mergea către unul favorabil, astfel că aceştia au fost nevoiţi să joace repriza secundă cu prima garnitură pentru a tranşa victoria. „Ne bucură evoluţia fetelor în faţa unui adversar valoros, au jucat cu încredere, iar spectacolul handbalistic a avut de câştigat. Trebuie să fim realişti, nu ne comparăm cu echipa din Târgu Mureş, avem obiective diferite, dar încercăm să ne depăşim condiţia la fiecare meci”, a declarat Doina Ardelean, antrenoarea CSU Oradea.

CSU Oradea: Crina Pintea, Anca Ardelean – Cipriana Petric 9 goluri, Maria Ţanc 8, Nicoleta Abodi 3, Dana Verzea 3, Ariane Zegrean 1, Anamaria Hercuţ 1, Daria Negruţ, Irina Munteanu, Bianca Gaga, Cornelia Vrabie, Maria Damian, Alexandra Corondan. Antrenori: Doina şi Cristian Ardelean

CSM Târgu Mureş: Popovici, Ugran – Stingu 9, Darie 6, Barabas 5, Bucin 4, Târşoagă 3, Lăcătuş 1, Cozma 1, Munteanu, Radu, Sîngeorzan, Popeanu, Ghemes. Antrenori: Mihaela şi Claudiu Evi