Handbalistele pregătite de Doina Ardelean au pierdut clar duelul cu echipa CSM Târgu Mureș, a doua clasată. Într-o partidă contând pentru etapa a 16-a din Seria D a Diviziei A, CSU Oradea a fost învinsă 22-34 (10-18), pe propriul teren, de către o formație care-și dorește să promoveze în Liga Națională.

Deși orădencele au fost cele care au deschis scorul, imediat formația oaspete a egalat și s-a dus la trei goluri diferență (1-4) în minutul 5. Și, de parcă nu ar fi fost suficientă valoarea superioară a oaspetelor, peste acest aspect s-a suprapus un arbitraj cel puțin discutabil, asta ca să nu spunem că a fost de-a dreptul părtinitor. Niște decizii aiuristice ale cavalerilor fluierului dar și forma sportivă excelentă a mureșencelor a făcut ca diferența să crească în mod constant până la un maxim de 10 goluri, 6-16 în minutul 26 și 7-17 în minutul 27, prima parte a jocului terminându-se cu scorul de 10-18. Repriza secundă nu a adus nicio schimbare chiar dacă Andreea David s-a luptat practic de una singură cu apărarea adversă. Ecartul s-a mărit la un maxim de 13 goluri (14-12 în minutul 46). Au urmat 5 minute în care orădencele au fost superioare, fetele pregătite de către Doina Ardelean reușind un parțial de 4-1. Cu toate acestea ritmul nu a putut fi ținut în fața unui adversar care a prins o zi de excepție. Până la final nimic notabil nu s-a mai întâmplat astfel că CSM Târgu Mureș, echipă cu pretenții de promovare în primul eșalon handbalistic al țării, și-a luat o revanșă categorică în fața unei echipe care, pe 19 octombrie, anul trecut, o învingea 33-28 în sala de sport a Universității din Oradea.

Se bat cu UVT Timișoara pentru locul al treilea

Prin această victorie, CSM Târgu Mureș și-a asigurat definitiv cel puțin locul al doilea în Seria D a Diviziei A și, totodată, calificarea la turneul semifinal de promovare în Liga Națională. În schimb orădencele vor trebui să lupte cu UVT Timișoara pentru ultima treaptă a podiumului. Cele două formații vor avea meci direct chiar miercuri, de la ora 17.00, în sala de sport a Universității. Va fi o confruntare dificilă dacă privim prin prisma ultimelor rezultate, bănățencele reușind să remizeze 30-30, după ce la pauza conduceau cu 4 goluri (17-13), cu Crișul Chișineu-Criș, probabil, cea mai puternică echipă din serie.

CSU Oradea: Crina Pintea, Raluca Fulgescu – Rafaela Duțu 3 goluri, Nicoleta Abodi 3, Bianca Gaga, Denisa Tudose, Cipriana Petric 1, Andreea David 6, Maria Damian 4, Ariane Zegrean 1, Ștefania Surducan 2, Denisa Toma, Mădălina Horj, Anamaria Hercut 2, Andreea Preduca, Anamaria Codreanu. Antrenori: Doina Ardelean și Cristian Ardelean.

CSM Târgu Mureș: Ugran, Stan – Bărăbaș 14, Munteanu 4, Darie 3, Bucin 3, Ola 2, Lăcătuș 2, Moldovan 2, Bercea 2, Ghemeș 2, Radu, Stîngu, Sîngeorzan. Antrenor: Mihaela Evi.