Echipa de volei feminin CSU Oradea nu a lăsat nicio şansă CNS CSV Cetate Deva în penultima etapă a Campionatului Național al Diviziei A2, faza I. În Sala Polivanetă a Universităţii, orădencele au dispus cu 3-0(25-10, 25-18, 25-9) de o echipă de cu jucătoare tinere, de perspectivă.

La fel de adevărat e că pe lângă jucătoarele consacrate, la CSU Oradea au evoluat şi voleibaliste mai tinere care au jucat mai puțin în partidele anterioare.

Fîcă Iuliana (căpitan), Radu – Fîcă Maria, Pașca Anca, Haidu Roxana, Adamcsik Daiana, Maxim Andreea, Măran Andreea, Breban Alexandra, Pura Mădălina, Blaj Giulia, Suciu Bianca, Bikfalvi Alexandra, Rizea Antonia au fost jucătoarele pe care a mizat antrenoarea Szabo-Alexi Mariana.

În urma acestui rezultat, CSU Oradea se menţine pe locul 3, pe care de altfel va încheia faza indiferent de rezultatul ultimei etape, cu  37 de puncte acumulate în urma a 12 victorii și 5 înfrângeri.

În ultima etapă a sezonului regulat, studentele orădene vor întâlni, sâmbătă, 23 februarie, în deplasare, echipa clasată pe locul 7, Politehnica Timișoara.

Rezultate din celelalte partide:

CSU Politehnica Timișoara – CSM Sighetu Marmaţiei 1-3

FC Argeș Pitești – CSM Lugoj 3-0

SCMU Craiova – CSM Târgu Mureș 0-3

CSM Timișoara – CSM Sibiu 1-3.