CSU Oradea - BC ICIM Arad 66-96 - N-au putut stopa elanul campioanei
Dacă în ultimii ani, ne-am obişnuit ca partidele Arad-Oradea la feminin să fie un galop de sănătate pentru baschetbalistele de pe Mureş, de această dată, studentele orădene au reuşit să dea o replică bună mult mai titratei adversare. Chiar dacă singura necunoscută a partidei a fost diferenţa de scor cu care se vor impune arădencele, gazdele au pus probleme în primul şi în ultimul sfert, cel din urmă chiar fiind câştigat de studente. De cealaltă parte, tehnicianul Jose Araujo a mizat pe cvintetul de bază, însă, pe parcursul meciului le-a dat credit şi jucătoarelor tinere din lot. S-a terminat 96-66 (28-21, 31-14, 26-12, 11-19) pentru BC ICIM care rămâne pe primul loc în Liga Naţională feminină. De la CSU s-au remarcat tot două baschetbaliste americane, Ashford, autoarea a unui double-double (24 de puncte şi 12 recuperări) şi Price care a marcat 18 puncte adăugând 8 recuperări. Au mai punctat pentru CSU: Gavra 8, Johnson 6, Peter 5, Badi 3, Chiş 2. Principalele realizatoare ale ICIM-ului au Engelman - 17 puncte, Williams - 16, Broomfield - 15, Rhoads - 14, D. Moraru 11, Cosby 10, Brosovszky 8, Crăciun 3, Milovanovic 2. A mai jucat: Mercea. În etapa a 6-a s-au mai înregistrat rezultatele: CSB Alexandria - CSM Satu Mare 64-56, Olimpia Braşov - CSU Alba Iulia 34-73, Rapid Bucureşti - CSM Târgovişte 54-91. Danzio Timişoara - Sepsi Sf.Gheorghe 51-92, U Cluj - Nova Vita Târgu Mureş 65-52. Disputa dintre Phoenix Galaţi şi SCM Craiova are loc astăzi, cu începere de la ora 18.00 În runda următoare, orădencele vor evolua în Capitală în compania formaţiei Rapid Bucureşti. CSU ocupă locul 10 în clasament, cu 7 puncte acumulate în şase etape.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.