Cu o echipă decimată de accidentări, CSU CSM Oradea s-a înclinat pe teren propriu, 29-41 (17-17) cu CSU Reşiţa, după un joc pe care l-a controlat până în momentul epuizării resurselor fizice ale celor intrate în teren. Partida a contat pentru etapa a 9-a din Seria B a Diviziei A la handbal feminin.

Disputată într-un context total nefavorabil, cu nu mai puţin de 7 jucătoare accidentate, iar dintre cele apte doar trei fiind la 100% din capacităţile fizice, echipa Doinei Ardelean a avut o prestaţie solidă câtă vreme a existat prospeţime. Mai mult, în partea a doua a reprizei secunde, orădencele au suferit două eliminări (Cornelia Vrabie şi Nicoleta Novak) ceea ce a făcut imposibilă obţinerea unui rezultat pozitiv. Cu toate că au avut în faţă o formaţie alcătuită în mare parte din jucătoare care în vară ocupau locul al doilea pe ţară în cadrul Campionatelor Universitare, "studentele" din Oradea, fără variante viabile pe banca de rezerve, au "ţinut steagul sus" până în minutul 40 al partidei.

Reşiţencele, cu Beatrice Kovari, jucătoare formată tocmai la Romsport Oradea, în mare formă, erau conduse 14-10 în minutul 20, un rezultat complet neaşteptat înaintea startului partidei. Această diferenţă s-a datorat în special jocului excelent prestat de Ligia Puţ şi Cipriana Petric. Până la pauză oaspetele au reuşit totuşi să egaleze la 17. Partea a doua a meciului a început sub semnul echilibrului, cele două echipe mergând umăr la umăr până în minutul 41, când scorul era 27-28 pentru oaspete. Cele două eliminări, dar mai ales accidentările care au făcut ca pentru câteva momente Oradea să aibă în teren doar 3 jucătoare de câmp, Ligia Puţ ieşind în lacrimi din cauza durerilor la cot, au făcut ca până la final Reşiţa să se desprindă treptat. Cu toate că au suferit o nouă înfrângere, sacrificiul fetelor care, deşi accidentate, evoluează pentru CSU Oradea trebuie apreciat. În acest context, se pare că pentru prima dată CSU Oradea va reuşi să-şi amâne jocul de sâmbătă de la Sfântu Gheorghe, conducerea echipei Sepsi solicitând acelaşi lucru. CSU Oradea ocupă locul al 10-lea cu 3 puncte după 8 jocuri disputate, pe primele două locuri, cu maximum de puncte, fiind în ordine Cetate Devatrans şi CSM Bistriţa.

Celelalte rezultate ale rundei: SCM Piteşti - Mureşul Tg. Mureş 32-25, Naţional Braşov - Sepsi Sf. Gheorghe 27-30, Avram Iancu Arad - CSM Slatina 18-44 şi Cetate Devatrans - CSU de Vest Timişoara 36-17. CSM Bistriţa a stat.