Baschetbalistele de la CSU CSM Oradea au jucat ceea ce știu cu adevărat doar în prima parte a meciului cu CSM Alexandria disputat sâmbătă, în Arena „Antonio Alexe”. Astfel, după o primă secvență încheiată cu un avantaj de 15 puncte, bihorencele s-au limitat să-și conserve avantajul până la final într-un meci pe care l-au câștigat în cele din urmă cu 65-54 (25-10, 16-16, 18-17, 6-11).

Duelul cu echipa din Alexandria a contat pentru etapa a doua din cadrul Grupei Galbene (faza a doua a competiției) din Liga Națională de baschet feminin. Meciul a fost practic fără istoric, fetele pregătite de Mihai Coldea asigurându-și liniștea încă din primul sfert. CSU CSM a început la turație maximă reușind un parțial de 8-0 în debutul partidei. Până în minutul 7 scorul s-a făcut 17-5, iar tehnicianul echipei oaspete, văzând că elevele sale nu au replică, a solicitat timp de odihnă. Acesta nu a ajutat la nimic, mai mult, gazdele reușind practic să-și dubleze avantajul în cele trei minute rămase până la terminarea secvenței inaugurale. După primele 10 minute în care orădencele au jucat bine, a urmat o perioadă în care s-au deconectat de la miza jocului astfel că tânăra formație din Alexandria a ținut ritmul.

„Ne aflăm pe o pantă ascendentă”

Revenite de la vestiare după pauză, fetele de la CSU CSM au scăzut ritmul și mai mult astfel că Mihai Coldea a fost nevoit să solicite timp de odihnă în minutul 27 la scorul de 49-38. Momentul a fost inspirat, bihorencele realizând imediat un parțial de 10-2 (59-40). În secevența decisivă, gazdele au intrat cu un avantaj de 16 puncte (59-43) care a scăzut la 11 până la final din cauza faptului că staff-ul tehnic al formației orădene a oferit șansa să evolueze, în ultimele 5 minute, tuturor fetelor trecute pe foaie. Așadar succes lejer pentru CSU CSM într-o partidă în care niciun moment nu s-a pus problema învingătoarei. „Pot să spun că m-a nemulțumit nivelul de concentrare avut pe faza defensivă după un prim sfert în care am jucat bine. Consider că ne aflăm pe o pantă ascendentă, cele 6 victorii consecutive fiind o dovadă în acest sens”, a declarat imediat după terminarea partidei Mihai Coldea, antrenorul CSU CSM Oradea.

În clasament, după acest nou succes, Oradea și-a consolidat prima poziție cu 24 de puncte adunate din 11 victorii și 3 înfrângeri. În următoarea partidă, CSU CSM va evolua în deplasare, pe 12 ianuarie, contra formației KSE Târgu Secuiesc, a patra clasată.

CSU CSM Oradea: Ioana Gavra 10 puncte (1x3p), Andreea Mititelu, Anisia Croitoru 12, Alexandra Manea, Ana Câmpeanu 2, Tierney Pfirman 12, Melania Kokovay 5 (1), Raluca Chiorean 2, Mirjana Beonja 11 (1), Ruxandra Chiș 11 (3) și Alexia Creț. Antrenori: Mihai Coldea și Adriana Niculescu.

CSM Alexandria: Raluca Lungu 8, Mihaela Mazilu 9 (3), Cătălina Crăciunescu 6 (2), Ana Botorogeanu 7 (2), Ioana Bota 7, Mihaela Mihai 15 (3), Andreea Horlea 2 și Paloma Cucu. Antrenor: Mădălin Piperea.