Așa cum se anticipa, fetele Doinei Ardelean s-au impus chiar mai clar decât o arată scorul în duelul echipelor nou-înființate. CSU CSM Oradea a trecut de ACS Avram Iancu Arad cu scorul de 32-17 (20-8) într-un meci contând pentru etapa a 5-a din Seria B a Diviziei A la handbal feminin.

Cu o amânare de peste 30 de minute din cauza unei neînțelegeri la nivelul brigăzii de arbitraj cu privire la ora de disputare a jocului, partida a debutat sub semnul echilibrului, scorul după 7 minute din meci fiind 2-2. Ce a urmat a fost o lecție de handbal dată de orădence oaspetelor. Nu mai puțin de 7 goluri consecutive au înscris jucătoarele Doinei Ardelean fără măcar a primi vreunul. Până la pauză ecartul s-a mărit la 12 goluri astfel că repriza a doua a fost începută de la scorul de 20-8. În partea secundă, pe fondul mai multor modificări făcute dar și în lipsa încurajărilor crainicului sportiv Victor Mihalcea care a fost nevoit să plece la pauză, disputa dintre cele două formații a fost mult mai echilibrată. Chiar și în aceste condiții CSU CSM Oradea a mai adăugat trei goluri la diferența înregistrată după primele 30 de minute astfel că rezultatul final a fost 32-17.

Mădălina Pantea, o jucătoare de urmărit

Primul meci oficial de pe teren propriu al noii echipe de handbal feminin a orașului a suscitat interesul iubitorilor de sport din Oradea care au fost prezenți într-un număr mare în sala de sport a Universității. Mai mult, fetele de la CSU CSM au fost încurajate și de o mică galerie formată din colegele mai mici de la Romsport. Revenind la jocul în sine, orădencele au demonstrat că echipa are potențial în condițiile în care multe componente abia și-au terminat junioratul. Dintre acestea s-a remarcat Mădălina Pantea, care deși încă este elevă, a fost lidera din teren, handbalista reușind să înscrie nu mai puțin de 11 goluri. În urma acestui rezultat CSU CSM a urcat pe locul al 7-lea cu 3 puncte după 3 jocuri disputate. Următorul meci va avea loc joi de la ora 16.00 în sala de sport a Universităţii, adversara orădencelor urmând a fi Cetate Devatrans, echipă ce în sezonul trecut a activat în Liga Naţională.

CSU CSM Oradea: G. Horincar - M. Pantea (11 goluri), D. Bala (4), L. Puț (4), B. Mîrcă (3), N. Novak (3), A. Pantea (2), C. Petric (2), I. Almășan (2), D. Verzea (1), D. Erie, G. Codrea, C. Vrabie și L. Copăcian.

Antrenoare: Doina Ardelean.