Voleibalistele de la CS Universitar Oradea vor juca astăzi în deplasare, în compania liderului Seriei Vest a Diviziei A2, CSU Cluj-Napoca. Cu doar un singur punct obţinut în cele două partide disputate pe teren propriu în acest retur, orădencele pornesc cu şansa a doua în confruntarea din oraşul de pe Someş.

Echipa orădeană, pregătită de Paul Alexi Szabo, va încerca să facă un joc bun şi să pună probleme liderului Seriei, în speranţa că va putea duce partida în set decisiv. Programul rundei a 8-a: Adep Satu Mare - Banatul Caransebeş, CSŞ 2 CNE Baia Mare - CSU Medicina Târgu Mureş, CSU Cluj - CSU Oradea.

În clasament: 1. CSU Cluj - 21 p, 2. Adep Satu Mare 16, 3. Banatul Caransebeş 12, 4. CSU Medicina 9, 5. CSU Oradea, 5 6. CSŞ CNE Baia Mare 0.