CSȘ „Avram Iancu” Ștei - LPS Bistrița 3-0 - S-au impus fără probleme
Victoria cadeților șteieni a fost obținută fără probleme în fața unui adversar care, spre cinstea lui, a făcut tot ce i-a stat în putință să țină pasul cu mai valorosul partener de întrecere, însă fără șanse reale.
Meciul, disputat în Sala de Sport a Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei, a întrunit toate sufragiile publicului șteian, bun cunoscător al acestei discipline sportive, deoarece favoriții s-au impus fără probleme în fața unui adversar care a încercat să facă o figură cât mai onorabilă, și, pe undeva, chiar a reușit, în ciuda unui scor sever. Disputat sub egida Federației Române de Volei, în cadrul Seriei C U17 - din care mai fac parte echipele CSȘ 2 Baia Mare, CSȘ Zalău, CSȘ Caransebeș, CSȘ Viitorul Cluj Napoca - meciul a scos în evidență buna pregătire a cadeților șteieni, în care a excelat omniprezentul Iulius Indrei - cel mai bun jucător de pe teren - bine secondat de David Palffy, care a avut câreva excecuții de excepție. Trebuie remarcată însă buna evoluție a întregii echipe șteiene, bine mobilizată și lucidă pe finalul seturilor. Primul set a fost foarte echilibrat, oaspeții agățându-se de fiecare minge, 8-7, 13-13, 15-16, 20-20, pentru ca șteienii să se impună pe final cu 25-21. Setul doi, chiar dacă a început mai „strâns”, 8-5, 13-13, a fost cel mai dezechilibrat, deoarece s-a încheiat fără pic de emoții, 25-15. La adăpostul celor două seturi câștigate, șteienii au jucat dezinvolt în setul trei, mărindu-și diferența pe tabela de marcaj, 4-1, 8-4, 16-10, ca să consemnăm 25-19. A fost o victorie facilă care menține încă vii speranțele cadeților șteieni de a urca în prima parte a clasamentului.
CSȘ „Avram Iancu” Ștei: George Șerban, Sergiu Scrofan, Alex Avram, Alexandru Avram, Iulius Indrei, Rareș Cotor, David Palffy, Rareș Avram. Antrenor: Profesor Sebastian Indrei.
LPS Bistrița: Tudor Hordoan, Ștefan Chiorean, Alexandru Brenar, Dragoș Stupinean, Toni Bileag, Mario Rus, Adelin Manolache, Andrei Sonea, Paul Pătrășcan, Mario Moldovan, Raul Cioarba, Noris Vacar. Antrenori: Profesorii Adrian Sonea și Alin Dehelean.
Arbitri: Robert Costea, principal, și Bogdan Bota, secund, ambii din Deva. Arbitru scorer: Andrea Balogh, din Oradea. Asistența medicală a fost asigurată de către asistent medical generalist Gianina-Florentina Avram. Director de concurs: Anița Indrei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.