CSO Ştei - CF Bihorul Beiuş 5-3 (3-1) - Apetit ofensiv la primul amical
Seria "amicalelor" în vederea pregătirii startului oficial al Ligii a IV-a la fotbal a început, la poalele Munţilor Apuseni, cu o întâlnire atractivă între două echipe care au fost vecine în clasamentul final al ediţiei trecute, CSO Ştei şi CF Bihorul Beiuş. Câştig de cauză au avut şteienii, care s-au impus cu 5-3 (3-1).
Un amical deosebit de alert au reuşit cele două combatante, apetitul ofensiv fiind pe primul loc, asta "din vina" atacanţilor, care au fost în mare vervă. Gazdele au pus stăpânire pe joc chiar din debutul meciului, iar Cristian Pele (13) a reuşit deschiderea scorului cu un şut sec lângă bară (1-0). Imediat, la rampă a ieşit Modan (16), care cu un lob elegant a mărit diferenţa (2-0). Apoi, Oraş i-a pasat ideal lui Nistor (21) şi diferenţa a fost micşorată (2-1). În plină dominare a beiuşenilor, Modan (33) a marcat din nou în urma unui contraatac rapid (3-1). Partea a doua a debutat cu un iureş al beiuşenilor fără efect pe tabela de marcaj, deoarece Buha a avut un reflex excelent la lovitura de la 11 metri executată de Oraş (54), iar cele câteva şuturi expediate înainte au trecut pe lângă poartă. Faza meciului a fost derulată la poarta beiuşenilor când Modan (66), după ce a driblat tot ce a întâlnit în cale, înclusiv portarul, a şutat în bara transversală din marginea careului mic. Modan (71) s-a revanşat rapid în urma unei lovituri de cap când a scuturat din nou plasa (4-1). Cristian Pele (76) a mărit diferenţa transformând o lovitură de pedeapsă (5-1). Briciu (81) a trimis o ghiulea sub bară (5-2), iar Cristian Pele (83) l-a imitat la cealaltă poartă, însă mingea a trecut milimetric pe lângă vinclu. Toma (88) a fixat scorul final, în urma unei gafe impardonabile a lui Deva (5-3). În urma acestei faze antrenorul gazdelor, Voicu Popa, i-a reproşat elevului său gafa făcută dar, stupoare, Adrian Deva, un adevărat , "talent" după cum singur se crede, a părăsit ostentativ terenul aruncând tricoul de joc, dar şi aruncând vorbe urâte. ,,Joacă tu, bă'' a răbufnit acesta la adresa antrenorului, care poate să-i fie bunic. Un gest care trebuie sancţionat rapid de conducerea şteienilor, pentru a nu se ajunge din nou la fapte reprobabile ca şi anul trecut când au pierdut un joc la "masa verde" (0-3 cu Victoria Avram Iancu) tot în urma unor gesturi necontrolate. La şteieni, singura noutate în lot este venirea lui Gruie de la Zorile Bunteşti, în timp ce la beiuşeni au evoluat Oraş şi Dereş de la Poiana Budureasa, Ştefan de la CSO Ştei şi Bogdan de la CSC Sânmartin.
CSO: Buha - Bercea, Deva, D. Jurcă, D. Pele, B. Dumuţa, G. Popa, Mihuţa, Gruie, Cristian Pele, Modan. Au mai jucat: Corcheş, Purle, Micula, Gemănariu, Gavriş.
Antrenori: Voicu Popa şi Florin Galea.
CF: Odobasianu - Silaghi, R. Bogdan, Olteanu, Toma, Dumbrăveanu, Borza, Nistor, Dereş, Mândru, Oraş. Au mai jucat: Magda, Ştefan, Ban, Briciu, Sârb, Abrudan, Briscan.
Antrenor: Ciprian Carţiş.



conducerea sa-si dea demisia cu ziarist in frunte
intinerire cu juniorii pe banca si betivul de oras in teren? bravo.