CSM U Oradea - Gaz Metan Mediaş 82-73 - Baschetbaliştii s-au "scos" pe final
Baschetbaliştii de la CSM U Oradea au abordat superficial confruntarea cu un adversar mai slab cotat, dar care s-a agăţat de fiecare minge, şi relaxarea era să-i coste. Încă din start medieşenii au arătat că nu au venit în excursie la Oradea, ţinându-se scai de gazde. E drept că în minutul 8, orădenii au condus cu 22-15, dar până la finalul primului sfert oaspeţii s-au apropiat la două "lungimi" (22-20). A urmat o nouă desprindere a gazdelor (29-21), dar Gaz Metan nu numai că a anulat avantajul, ba chiar a preluat conducerea (29-31) în minutul 16! Cele două echipe s-au succedat la conducere, iar la vestiare a intrat cu avantaj CSM U Oradea (39-35), graţie unor coşuri marcate de Dillon, Pantic şi Krapic, care au întors rezultatul de la 32-35. Medieşenii nu s-au lăsat mai prejos şi au preluat iar iniţiativa, conducând cu 50-47 în minutul 26. Înaintea ultimului sfert, însă, tot formaţia orădeană se afla în avantaj (55-53), dar soarta meciului stătea în cumpănă. Avansul amfitrionilor a crescut şi la 5 puncte (68-63), dar cu trei minute înainte de final la conducere au ajuns medieşenii (68-70) graţie unor aruncări mai precise de la distanţă! Mai concentrată, vicecampioana a reluat cursa de urmărire. A ieşit la rampă Hatten, cu o intercepţie şi cinci puncte, care au destabilizat gruparea din Mediaş, rămasă fără replică în ultimele momente ale întâlnirii, câştigate de CSM U nu atât de clar pe cât a indicat scorul (83-72).
CSM U Oradea: Mladen Pantic 16 puncte, Marcus Hatten 14, Daniel Dillon 14, Salih Nuhanovic 10, Ante Krapic 9 (1x3), Radovan Markovic 8, Rareş Paşca 6 (2x3) şi Adrian Guţoaia 5 puncte, Lupusavei. Au rămas pe bancă Hora şi S. Pop. Antrenor: Cristian Achim.
Gaz Metan Mediaş: Aliaksandr Pustahvar 21 puncte (4x3), Marko Durkovic 19, Doug Plumb 14 (2x3), Gediminas Navickas 10 (2x3), Niksa Nikolic 5 (1x3) şi Florin Popa 4. Au rămas pe bancă: Funar, Gavrilă, C. Mihai, Cristeian. Antrenor: Ovidiu Teleabă.



Buna ziua, Pentru cei interesati de cursuri gratis online cursurigratisonline.ro
Buna ziua, Pentru cei interesati de cursuri gratis online
Cautam colaboratori / operatori pc Doresc colaborare cu persoane interesate in dezvoltarea unui proiect de educatie financiara si venit suplimentar. Esti persevernt, rabdator si motivat sa lucrezi pe termen lung in atingerea unui obiectiv? Te astept sa ne cunoastem. Ofer training si coaching gratuit prin email. Promovare de brand cu perspective de evolutie finaciara nelimitata pe o perioada predefinita de 12 luni . Cerinte: - cunostinte minime PC - necesar calculator - conexiune internet - varsta minima 18 ani - rabdare - seriozitate Program part-time. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "info" la adresa de mail dum.dan00@gmail.com
FI LIBER ,FI TU, CEEA CE ITI DORESTI!! Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: cristifit1980@gmail.com