CSM şi-a luat revanşa în faţa băimărenilor - Se vede barajul de promovare
Formaţia pregătită de Sebastian Tudor a făcut un joc bun, reuşind să învingă una dintre contracandidatele la ocuparea primelor două locuri în clasamentul Seriei B a Diviziei A. conducând la pauză cu 13-12. În prima parte, meciul a fost echilibrat, gazdele conducând cu 3 goluri, iar orădenii cu 2, reuşind să-şi păstreze un gol avans după primele 30 de minute. CSM a controlat a doua parte a meciului, conducând şi cu 4 goluri (22-18, în minutul 53), iar pe final să se impună la două „lungimi" (27-25). Formaţia băimăreană a fost încurajată de aproximativ 800 de suporteri, orădenii având şi ei o mică, dar inimoasă galerie care i-a susţinut pe tot parcursul jocului. CSM Oradea a evoluat în formula: Bistrean, Gale - portari; Al. Farcaş - 6 goluri , Radu 7, Mincan 2, Avram 5, Iştoc, Macovei 4, Maxim, Papuc, R. Farcaş 3, Luca, Sava, Scripnic. „Dorim să le mulţumim suporterilor noştri care s-au deplasat la Baia Mare şi cărora le dedicăm acest succes. Menţionez că la final şi publicul local ne-a aplaudat", a spus după joc Sebastian Tudor, antrenorul CSM Oradea. Handbaliştii orădeni au avut parte de un adevărat tur de forţă în ultimele două săptămâni, susţinând două derby-uri importante la Baia Mare, primul încheiat la egalitate (23-23) cu Minaur, iar al doilea, câştigat în faţa Extremului. Prin victoria obţinută ieri, CSM şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul Seriei B, făcând un pas important spre calificarea la barajul de promovare pentru Liga Naţională. Pentru locul secund se vor lupta Minaur Baia Mare şi HCM Făgăraş. Tot ieri, Minaur Baia Mare a învins la scor (41-29) echipa din Piteşti, menţinându-se pe locul secund în clasament.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.