Sala Sporturilor din Reșița va găzdui mâine, de la ora 12.00, un joc care teoretic reprezintă atracția etapei a 10-a din Seria C a Diviziei A la handbal masculin câtă vreme se vor confrunta echipele de pe locul  I (Oradea) și al treilea (Reșița).

În primele 9 runde, orădenii au obținut doar victorii pe linie ceea ce le-a adus 27 de puncte în timp ce formația de pe Valea Domanului a contabilizat 5 succese, 2 remize și 2 eșecuri, bilanț care îi plasează pe treapta a treia a podiumului la ora actuală. În turul campionatului, bihorenii s-au impus cu 34-27 după ce la pauză scorul era egal, 15-15. În runda precedentă, elevii lui George Tăutu au învins categoric, 38-25 (17-17), acasă, satelitul prim-divizionarei SCM Poli Timișoara în timp ce formația din Reșița a cedat 31-29 (15-16), în deplasare, confruntarea pentru locul al doilea cu Universitatea Craiova. Așadar datele problemie ne duc la concluzia că roș-albaștrii au toate șansele să se întoarcă acasă cu cel de-al 10-lea succes stagional.

Celelalte partide ale etapei a 10-a sunt: SCM Poli Timișoara II - AHC Drobeta, Unirea Sânnicolau Mare - Universitatea Craiova și CSU Poli Timișoara - CSU Târgu Jiu.