Federaţia de Scrimă din Bulgaria împreună cu Clubul de Scrimă Sofia organizează la Plovdiv în perioada 24-26 aprilie Cupa Balcanică la nivel de club la proba de spadă. CSM Oradea va avea cinci reprezentanţi la acest eveniment.

Conducătorul delegaţiei orădene va fi antrenorul Nicolae Ille. Cei cinci sportivi care vor reprezenta scrima din oraşul nostru vor fi Bianca Benea (locul al treilea la Campionatul European de cadeţi) care va participa atât la cadeţi cât şi la juniori, Claudia Năboiu care va concura la juniori şi Adela Danciu care va fi una dintre componentele echipei de seniori alături de Benea şi Năboiu. CSM Oradea va avea în Lucian Ciovică şi Valentin Popa reprezentanţi şi în proba seniorilor. Disputat pe parcursul a trei zile, concursul se va desfăşura după cum urmează: în prima zi vor fi probele de cadeţi, a doua zi vor concura juniorii, iar în ultima zi vor intra în competiţie seniorii.