CSM Oradea - Universitatea Cluj 34-32 - Repetiţie reuşită înaintea returului
În ultimul amical din această pauză competiţională şi la prima apariţie din acest an în faţa propriilor suporteri, handbaliştii pregătiţi de Sebastian Tudor au învins Universitatea Cluj cu scorul de 34-32 (15-16).
Disputa dintre ocupantele locurilor 2 (CSM Oradea) şi 3 (U Cluj) din Seria B a Diviziei A a dat câştig de cauză handbaliştilor orădeni care s-au impus la 2 goluri diferenţă după ce la un moment dat, pe parcursul primei reprize, oaspeţii aveau un avantaj de 6 goluri. A fost revanşa partidei de la Cluj, din 29 ianuarie, care a fost adjudecată tot de orădeni, dar la o diferenţă mai consistentă 31-26. După un început echilibrat în care fiecare formaţie a luat pulsul celeilalte, clujenii au preluat conducerea astfel că în minutul 10 aveau un avantaj de 3 goluri (5-8). Inexactitatea pe faza ofensivă şi jocul defensiv mai slab au determinat ca echipa vizitatoare să se distanţeze la 6 goluri (6-12) în minutul 15. Din acel moment a urmat o cursă de urmărire a orădenilor care s-au apropiat la doar 2 goluri (14-16) în minutul 26 pentru ca la pauză avantajul oaspeţilor să se reducă la un gol, 15-16.
"Vrem victorie în revanşa cu Craiova"
După un excelent început de repriză secundă, CSM Oradea a preluat conducerea (19-18) în minutul 37. Din acel moment cele două formaţii au mers cap la cap, clujenii revenind în avantaj în minutul 43 (24-25). Cinci minute mai târziu a fost rândul handbaliştilor lui Sebi Tudor să conducă (27-26). Diferenţa a crescut la 2 goluri (29-27) în minutul 51, iar după încă două minute Polocoşer a mărit ecartul la 3 goluri (30-27). În cele din urmă, rezultatul final a fost 34-32 pentru CSM Oradea în cea de-a 5-a victorie din amicale. "Mă bucur pentru această victorie de moral pentru că ne aşteaptă un meci foarte greu în prima etapă a returului cu Universitatea Craiova. Ne-au lipsit trei jucători importanţi, Amihăesi, Drăgan şi Alex Farcaş, dar ultimul a fost excelent înlocuit de Svoboda care a marcat 9 goluri. În acelaşi timp mi-a plăcut evoluţia lui Polocoşer care a înscris atunci când a trebuit. Suntem în formă bună şi sperăm să debutăm cu o victorie în revanşa cu Craiova", a declarat la finalul jocului, antrenorul Sebi Tudor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.